Vasilopita este o prăjitură grecească, asemănătoare unui chec sau cozonac şi se face în ajunul Anului Nou, pentru a fi servită chiar în prima zi din an, atunci când este sărbătorit Sfântul Vasile.
Există foarte multe reţete ale acestei prăjituri, în funcţie de zona Greciei, aceasta poate lua forma unei pâini, a unui chec, tort sau colac. De obicei se ornează cu zahăr pudră şi se scrie cifra anului care urmează. Înainte de coacerea prăjiturii, se introduce o moneda, astfel încât persoană care o va găsi va avea un an binecuvântat. Dulcele simbolizează bucuria vieţii veşnice.
Avem nevoie de:
150 gr unt moale
125 gr zahăr pudră
coaja rasă de la o portocală
1 baton vanilie
2 ouă
38 ml lapte
200 gr făină
1/2 linguriţă praf de copt
50 gr migdale tocate
50 gr nuci tocate
Mixăm untul cu zahărul pudră până când obţinem o compoziţie foarte cremoasă. Adăugăm seminţele de vanilie şi câte un ou, mixând.
Adăugăm laptele şi amestecăm cu o paletă. Adăugăm făina şi praful de copt, treptat, în ploaie, amestecând constant. La sfârşit adăugăm coaja de portocale, migdalele şi nucile. Compoziţia o punem într-o tavă (22 cm) tapetată cu unt şi făină, la cuptorul preîncălzit, la 170 C pentru 45-50 minute.
Rețeta completă aici.