Cum se face albirea dinților. Lucruri foarte importante de știut, atunci când vrei să apelezi la această procedură

Albirea dinţilor prin tratamente oxidative se realizează cu geluri pe bază de peroxizi de concentraţie variabilă. Astfel, peroxidul de hidrogen poate fi utilizat ca atare sau sub formă de derivat organic, peroxidul de carbamidă, care este conţinut într-un gel cu aplicare pe suprafaţa dentară şi poate avea diferite concentraţii: 10% – echivalentul a 3,5 peroxid de hidrogen, 15% – echivalentul a 5,4 peroxid de hidrogen, 20% – echivalentul a 7 peroxid de hidrogen şi 35% echivalentul a 10 peroxid de hidrogen, potrivit dr. Cornelia Bucșa.

Liliana Pârcălabu

O altă substanţă ce acţionează prin mecanism oxidativ este perboratul de sodiu, utilizat în tratamentele de albire ale dinţilor devitali.

În cabinetul stomatologic, medicul va amprenta arcada pentru a realiza gutierere (în care vom pune gelul pentru albire), astfel că suprafaţa vestibulară a dinţilor se va acoperi cu o răşină polimerizabilă, în scopul prefigurării spaţiului pentru rezervor. Pentru a asigura o bună etanşeizare a gutierelor, răşina se aplică la o distanţă de 1 mm de festonul gingival.

Peste modelul poziţionat în aparatul de termoformare pe bază de vacuum se aplică folia de plastic. Odată plastifiată, aceasta este adaptată pe suprafaţa modelului, iar reglarea marginală se realizează prin secţionare cu foarfeca. Ulterior, se apreciază compatibilitatea gutierelor la nivelul arcadelor dentare.

Aplicarea gelului se va face doar pe feţele exterioare ale gutierelor, pentru că el va difuza şi pentru că nici nu e necesară o albire pe fețele interne.

Gutierele se ţin pe dinţi de seara pînă a doua zi de dimineaţă, după ce, în prealabil, ne-am igienizat corect cavitatea bucală. Rezultate mai importante se obţin după primele două-trei şedinţe, ulterior, evoluţia modificărilor de culoare fiind mai lente.

Pacientul trebuie să semnaleze reacţiile adverse, hipersensibilitate, manifestări dureroase, alte acuze locale sau generale.

Tratamentele la domiciliu, cu materiale realizate pe bază de peroxizi, sunt efectuate deci de pacient după indicaţiile stomatologului, iar perioada de utilizare diferă în funcţie de rezultatele obţinute.

Concentraţiile reduse şi medii de peroxid de hidrogen reduc riscul apariţiei unor efecte structurale de suprafaţă şi de profunzime ale smalţului şi favorizează procesele de mineralizare. Ca eficienţă este comparabilă cu varianta de tratament în care se utilizează concentraţiile de substanţă mai mari, în cabinet. Albirea dinţilor în cabinetul stomatologic se face însă mai rapid, dar pot prezenta dezavantajul apariţiei hipersensibilităţii şi chiar a durerilor dentare.

Din cauza iritaţiei pulpare de către substanţa difuzată, în general, experimentele care au investigat utilizarea peroxidului de carbamidă indică efecte mai puţin agresive comparativ cu utilizarea peroxidului de hidrogen.

Trusa de albit conţine, pe lângă gutiere, opt seringi, şi costă în jur de 500 de lei, au gust de pepene galben, menta etc. şi o cumperi la recomandarea medicului sau chiar de la el.

Trusele îți pot ajunge la fel de bine un an de zile, pentru că îţi poţi face albirea din patru o dată, în patru zile consecutiv, procesul putând fi reluat în alte două reprize, cu pauză de câteva luni între ele.

Trusa mai conține şi o pastă de dinți, cu care te speli în timpul albirii, și o cutiuță unde îți pui gutierele după ce sunt spălate sub jetul de apă, pentru a îndepărta urme de produs. Gutierele ar trebui să le poţi utiliza cel puţin cinci ani.

După albire, pacientul trebuie atenționat să evite fumatul, băuturile accidulate, inclusiv apa minerală, cel puțin câteva zile, perioadă în care smalțul începe să se remineralizeze, pentru că dintele funcționează în tot acest timp.

În stomatologie este foarte importantă părerea celorlalți

Pacientul îşi formează o idee, o viziune, de multe ori nerealistă… Noi îi spunem că nu trebuie să fie doar frumos, ci și sătul (ceea ce presupune o masticație corectă), să poată vorbi (fonație corectă) și să zâmbească (semn că e fericit).

Am observat pacienți care vin, sunt foarte încântați de lucrare și când ajung acasă uneori îşi schimbă părerea după influenţa anturajului, a celor din jur…

Altfel spus, prioritară, remarc, nu mai este neapărat mulţumirea personală, sufletească, deşi când a plecat din cabinet era cel mai încântat.

Mai bine dinţi galbeni, dar sănătoşi

Fie că vorbim de albirea dinţilor la cabinet, fie acasă, studiile efectuate în timp arată că niciuna dintre acestea nu atacă smalțul. Trebuie doar să urmăm niște pași şi să nu facem nimic de capul nostru.

Am avut, este adevărat, pacienți care după albire au avut dureri crunte și au avut nevoie de un desensibilizator foarte puternic. De asemenea, în cazul persoanelor cu paradontoză nu este indicată albirea. Chiar dacă se ameliorează, procedura este riscantă.

Ne deranjează că avem dinţii galbeni, însă mai bine nişte dinţi galbeni şi sănătoşi decât albi cu probleme.

Să ne preocupe şi igienizarea cavităţii bucale, căreia ar trebui să îi acordăm o mai mare atenţie şi să facem din ea nu doar o etapă obligatorie înaintea unui proces de albire.

Suntem certaţi cu pasta şi periuţa de dinţi. Ne numărăm printre ultimii în ceea ce priveşte consumul… un tub pe an… este îngrijorător! De ce se te speli cu bicarbonat? Există acum paste pentru albit, pentru desensibilizare, paste medicinale pentru paratontoză etc. Dar trebuie să le folosim şi să ne spălăm dimineaţa şi seara. Periuţa trebuie schimbată de două ori pe an, iar tehnica de periaj trebuie să fie una corectă. Asta înseamnă că, la periajul natural, avem trei părți, două laterale și o frontală, trebuie să stai un minut pe fiecare parte.

Să te perii cu mișcări verticale și să acoperi toate suprafețele dentare.

Secretul vedetelor de la Hollywood este altul… Vedetele nu își fac albire, ci își pun fațete. Tehnica s-a extins considerabil şi se bucură de mult succes şi la noi.

O singură faţetă costă însă cel puţin 300 de euro, iar metoda este una dureroasă, necesită anestezie pentru că iei din dinte… cel puțin doi milimetri. Tehnica este una de mare precizie, iar laboratorul trebuie să fie foarte bine dotat. Materialul este unul de calitate, vorbim de ceramică presată. De asemenea, chitul pentru lipit este unul special. Lucrarea se realizează relativ repede, se întreţine uşor, dar nu îţi permite să muşti.

Primele faţete au fost realizate în 1928, de Charles Pincus, pentru actori de la Hollywood, din răşini acrilice, purtate timp de câteva ore, în timpul filmărilor.

Utilizarea lor nu ar fi fost însă posibilă fără descoperirea adeziunii prin tehnica gravajului acid al smalţului, în 1955, apariţia cimenturilor răşină, precum şi tratarea ceramicii în 1973. Ele au fost introduse 1983, de Horn şi Calamia, sub denumirea de porcelain facial veneers.