Din cuprinsul articolului
Guvernul Ciolacu promite că, de la 1 septembrie 2024, pensiile a aproximativ trei milioane de români ar urma să crească, unele dintre acestea chiar cu 100%.
Sumele pe care românii le vor primi în plus după recalcularea pensiilor vor fi stabilite pe baza mai mult criterii. De exemplu, unul dintre factorii care vor duce la creșterea mai mare a veniturilor sunt punctele de stabilitate.
”Punctele de stabilitate ne ajută în special să adecvăm pensiile cu venituri mici. De exemplu, în indemnizația minimă socială, avem 1,2 milioane de români.
Avem și români care au intrat, din cauza faptului că au intrat prin pensie din invaliditate, poți intra în pensia de invaliditate chiar dacă ai o singură zi de muncă dar, din păcate, ai avut un accident de muncă, ți-ai pierdut capacitatea de muncă și obții pensie de invaliditate.
Dar avem și români care au 35 de ani de cotizare pe salariul minim pe economie și care au tot 1281 de lei pensia minimă. Și atunci, pentru a face și aici o adecvare a pensiilor, am venit cu aceste puncte de stabilitate”, a explicat la Antena 3 CNN ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Aceasta a explicat și care sunt tipurile de pensii care se vor mai acorda după implementarea noii legi a pensiilor.
Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia, inclusiv cele aferente perioadelor de necontributivitate, și a numărului de puncte de stabilitate.
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.
Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:
– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. Exemplu: între 25 și 30 de ani se acordă 2,5 puncte;
– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. Exemplu: între 30 și 35 de ani se acordă 3,75 puncte;
– 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.
Un alt factor care va afecta valoarea pensiei după recalculare este indicele de corecție. Indicele de corecţie este un parametru care intră în calculul pensiei, introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 170. Acesta este prevăzut să se aplice tuturor persoanelor înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv data de 1 ianuarie 2011.
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu a explicat cum vor crește pensiile în funcție de indicele de corecție de care pensionarii au beneficiat.
„Pensionarii care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari.
Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a spus şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Observator.
Cine a beneficiat de indice de corecție mai mare sau nu a beneficiat deloc:
Sursă: CNPP
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…