Din cuprinsul articolului
Onicomicoza sau ciuperca unghiei este o infecție micotică care apare atunci când fungii invadează unghiile de la mâini sau de la picioare, dar și pielea de sub unghie.
Specialiștii avertizează că pe lângă disconfortul creat la nivel estetic, infecția afectează și structura unghiei, tratamentul fiind obligatoriu. Alimentația are și ea un rol important, fiind indicată renunțarea la zahăr.
Datele statistice susțin că 30% din populația globului a avut o formă de ciupercă la unghie, cel puțin o dată în viață. Bărbații sunt mai predispuși la onicomicoză decât femeile. Totodată, unghiile membrelor inferioare sunt mai des afectate de onicomicoză decât cele de la membrele superioare. Una dintre explicații este aceea că acestea sunt ținute tot timpul acoperite și uneori, în mediu umed.
Infecția începe a se dezvolta la nivelul unghiei și a patului unghial. Apare după contactul direct cu un fung și este favorizată de cele mai multe ori de căldură și umezeală. Ciuperca unghiei piciorului se întâlnește la persoanele cu unghii încarnate sau la cele care au anumite leziuni ca urmare a tăierii exagerate a unghiilor.
Principalii factori de risc
• Încălțămintea strâmtă, incomodă,
• Dușurile comune, bazinele. Utilizarea acestora fără încălțăminte care să protejeze piciorul,
• Traume ale unghiei,
• Vârsta înaintată,
• Anumite probleme de circulație la picioare ca urmare a unor boli existente – diabetul zaharat,
• Predispoziția genetică,
• Folosirea obiectelor de uz personal: pantofi, șosete, unghiere sau forfecuțe pentru tăierea unghiilor, la comun cu alte persoane, în saloanele de frumusețe sau acasă. Manichiura sau pedichiura făcute cu ustensile care nu au fost sterilizate corect.
• Un sistem imunitar slăbit.
Ciuperca unghiei. Principalele simptome
• Descuamarea unghiei,
• Unghia devine casantă,
• Observi un miros neplăcut al piciorului,
• Unghiile devin moi, se rup destul de ușor,
• Prezența petelor de culoare galbenă pe sub stratul cel mai superficial al unghiei care este posibil să se dezlipească.
Ciuperca unghiei se transmite prin contact direct
Ciuperca unghiei se poate transmite prin contact direct cu sursa de infecție. Totodată se poate transmite și prin particulele de piele de pe prosoape, pantofi sau de la piscină, onicomicoza fiind contagioasă.
În ce constă tratamentul
Tratamentul durează mai multe luni și va fi prescris numai de medicul specialist dermatolog.
Tratament medicamentos, este alcătuit din antifungice cu rolul de eliminare a ciupercii. Însă igiena este cea mai importantă, spun specialiștii. Sunt recomandate șosetele din bumbac, iar acestea se vor schimba zilnic.
Totodată, în tratament un rol esențial îl are și respectarea unui regim alimentar care contribuie la suprapopularea cu ciuperci. Astfel, se recomandă eliminarea completă a zahărului fiindcă acesta alimentează ciuperca. De asemenea, poți mânca iaurt, acesta fiind bogat în prebiotice. Ai grijă să ai o alimentație bogată în fier care poate preveni fragilizarea unghiilor.
Nu în ultimul rând dieta să fie bogată în alimente care conțin calciu și vitamina D. Vitamina D ajută la reglarea producției de cheratină, previne exfolierea unghiilor și le întărește.
Usturoiul, un remediu de ajutor
Usturoiul are proprietăți antifungice și antimicrobiene și de aceea poate ajuta la îndepărtarea ciupercilor. Așa că poți pisa doi căței de usturoi pe care să-i aplici ulterior pe zona afectată pentru 30 de minute. Sau poți să iei de la plafar capsule de usturoi.