Sari la conținut

Cum scapi de riduri fără operații. ”Am cunoscut o dermatoloagă care arăta de 30 de ani, deși avea 57, datorită unei proceduri simple cu efect formidabil”

Ridurile fine, petele pigmentare sau leziunile cauzate de acnee, toate acestea pot fi tratate cu ajutorul peeling-ului chimic.

Ce presupune peelingul chimic

Peelingul chimic este o metoda de intinerire faciala ce presupune exfolierea epidermei cu ajutorul unei substante chimice, avand rolul de a indeparta celulele moarte si de a stimula regenerarea celulara. In functie ce particularitatile tenului si de patologia prezenta se vor alege peelinguri mai mult sau mai putin agresive.

In general, peelingurile se executa in anotimpul rece pentru a evita hiperpigmentarile post procedura. Numai peelingurile superficiale cu acid salicilic se pot practica vara, dar si in acest caz trebuie evitata expunerea la soare .

”Am cunoscut cu 10 ani in urma o dermatoloaga care arata de 30 de ani, desi avea 57 si asta numai datorita peelingurilor superficiale asociate desigur cremelor de rigoare. E formidabil cum o procedura atat de simpla poate produce un efect atat de puternic. Desigur ca sunt cateva secrete in realizarea procedurii ce tin de experienta medicului, cum ar fi tipul de peeling, concentratia, firma producatoare, dar cel mai important este consecventa, adica repetarea lor. Se recomanda in fiecare an o serie de 4-5 si apoi in fiecare luna pana la inceputul verii. Avantajul peelingurilor este unul major si anume costul mult mai mic decat in cazul laserului sau botox-ului, cu conditia sa fie incepute de la varsta de 28-30 de ani”, explica dr. Daniela Taher.

La sfarsitul perioadei de tratament pielea va avea o culoare sanatoasa, omogena, mai tonica si cu ridurile fine estompatate.

Tipuri de peeling

In general, in cabinetele de dermatologie se practica peelinguri superficiale si medii. Cele superficiale sunt de obicei cu acid glicolic de la 30 % pana la 70% concentratie sau acid salicilic 30%-50% sau combinatii.

”Preferatul meu este cel cu acid salicilic pentru ca este foarte eficient in cazurile de acnee, hiperpigmentare post acnee si este foarte putin inflamator, deci riscul reactiilor adverse este minim. Peelingul cu acid glicolic este mai greu de controlat, in special in cazul concentratiilor ridicate. Se mai foloseste si exfolierea cu TCA in concentratie de la 20-40%, dar doar de medici cu experienta. Pentru corectia cicatricilor de acnee se foloseste TCA 80-100% cu rezultate excelente”, adauga dr. Taher.

Peelingul profund se foloseste doar in cazul cicatricilor si ridurilor profunde, unde este nevoie de regenerare completa. Acestea se realizeaza exclusiv in sali chirurgicale cu anestezie locala. Efectele acestei proceduri sunt similare unui lifting facial nechirurgical.

Recomandari post procedura

Indiferent de substanta utilizata trebuie sa respectati cu strictete recomandarile post procedura cum ar fi evitarea expunerii la soare fara ecran solar, folosirea altor crema decat a celor indicate de medic, eliminarea crustelor formate. Complicatiile peelingurilor pot fi pete inchise la culoare care pot persista luni de zile daca v-ati expus la soare dupa peeling sau ati indapartat crusta inainte ca pielea sa fie vindecata (de obicei inainte de o saptamana), infectii daca nu ati respectat igiena minima obligatorie, alergii daca se folosesc creme nepotrivite.

Dupa peeling se recomanda creme speciale care vor continua exfolierea, vor proteja pielea si vor mentine si ameliora rezultatele. Nu neglijati sa aplicati aceste produse daca vreti sa aveti rezultate de lunga durata.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel