Categories: Stil de viaţă

Cum scăpaţi de problemele tenului

Un ten încărcat, plin de puncte negre, coşuri ori riduri nu are neapărat legătură cu „moştenirea genetică“ sau cu problemele hormonale. El poate fi rezultatul unei îngrijiri proaste. De aceea, este foarte important să folosiţi creme hidratante, un demachiant de calitate şi să vă curăţaţi tenul în fiecare seară. Alte soluţii pentru un ten frumos sunt tratamentele cosmetice lunare şi o dietă bogată în vitamine.
Utilizaţi produse adecvate tipului de ten

Dacă aveţi între 20 şi 30 de ani, cel mai probabil aţi scăpat de coşuri, dar trebuie să începeţi să preveniţi ridurile. „Nu este nevoie să folosiţi creme antirid sau produse dermabrazive“, spune Ranellea Hirsch, preşedintele Societăţii Americane de Chirurgie Estetică şi Dermatocosmetică, citată de site-ul medical WebMd. Este suficient să aveţi o igienă strictă.

Astfel, dacă aveţi un ten normal, este suficient să vă spălaţi bine faţa înainte de a merge la culcare. În cazul unui ten gras, ar trebui să folosiţi un demachiant uşor sau un gel de curăţare. Pentru un ten uscat este mai potrivit un demachiant cremos.

Mulţi dermatologi vă recomandă să începeţi să preveniţi ridurile cu produse care conţin retinoizi (substanţe naturale derivate din vitamina A), întrucât acestea stimulează colagenul şi încetinesc apariţia ridurilor fine. „Înainte să mergeţi la culcare, ungeţi-vă toată faţa cu astfel de creme şi insistaţi în regiunile din jurul ochilor“, recomandă Ranellea.

Orientaţi-vă către cremele cu antioxidanţi

Dacă aveţi peste 30 de ani, mai mult ca sigur deja au început să vă apară acele riduri fine, în special în jurul gurii şi al ochilor. Ca să le combateţi, este bine să folosiţi un demachiant pe bază de acizi alfa hidroxizi (AHA) pentru a încuraja exfolierea pielii.

Nici la această vârstă nu trebuie să vă lipsească produsele de protecţie solară şi cremele hidratante pe bază de antioxidanţi, cum ar fi cei conţinuţi de citrice ori de ceaiul verde. Aceste substanţe pot protejea pielea de acţiunea nocivă a radicalilor liberi, acele substanţe care determină îmbătrânirea celulară.

Puteţi folosi, de asemenea, creme speciale pentru ochi, iar pentru cearcăne pot fi eficiente produsele cu hidrochinonă (agenţi depigmentanţi, înălbitori). Mai sunt utile cremele cu vitamina C ori cele botanice. Acestea din urmă pot fi cu acid cojic, soia, lemn dulce sau cofeină.

„Pentru o bună hidratare şi o piele tonifiată, sunt recomandate şi cremele cu acid hialuronic“, a adăugat asistentul Susan Taylor, dermatolog la Universitatea Columbia. Cremele cu retinoizi sau retinol (derivaţi de vitamina A) sunt şi ele de ajutor, deoarece redau pielii elasticitatea şi un aspect sănătos. „Puteţi să alegeţi o cremă de noapte sau un ser cu aceste substanţe“, vă sfătuieşte Ranellea Hirsch.

În cazul în care aţi trecut de 40 de ani, semnele îmbătrânirii sunt probabil foarte vizibile, mai ales dacă aţi avut parte în tinereţe de multe vacanţe la soare. La această vârstă, pielea pierde mult colagen şi devine mai puţin elastică, deoarece tegumentele nu mai reţin atât de multă apă.

În locul unui gel de curăţare, este mai bine să folosiţi o cremă demachiantă, atât dimineaţa, cât şi seara. Cele cu acizi alfa hidroxizi (AHA) sau cu acid salicilic sunt o variantă bună. Pe lângă cremele de protecţie solară, este bine să folosiţi loţiuni şi seruri, cu cel puţin două tipuri de antioxidanţi. Este eficient licopenul din roşii, dar şi antioxidanţii din soia ori cei din ceai verde.

„Puteţi să îi alternaţi în fiecare zi“, spune asistentul Ava Shamban, dermatolog la Universitatea California din Los Angeles. Dacă alternaţi diferite tipuri de antioxidanţi, aceştia îşi vor face mai uşor efectul, pentru că fiecare în parte ţinteşte o „problemă“ diferită. Unii ajută pentru elasticitatea pielii, alţii o tonifică şi îi redau strălucirea.

„Dacă pielea începe să fie din ce în ce mai ridată, puteţi încerca formula cu peptide, întrucât aceasta măreşte producţia de colagen“, explică Ranellea Hirsch. În cazul în care tenul este foarte uscat, sunt mai bune cremele cu acid hialuronic, petrol, cele pe bază de unt sau uleiuri revitalizante.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

6 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: