Concediile şi pauzele care întrerup rutina au beneficii evidente pentru sănătatea mentală şi cea corporală. Există câteva mici secrete pe care le puteţi pune în practică pentru ca aceste efecte benefice să dureze cât mai mult, chiar şi după ce vă întoarceţi acasă.
Psihologul Delia Bebi explică cum puteţi depăşi stările de tristeţe, lipsă de motivaţie şi chiar depresie, care pot apărea după reîntoarcerea la rutina dinaintea concediului.
Atunci când suntem în vacanţă aproape că uităm de orice stres. Presiunea sanguină scade, starea de concentrare creşte, la fel ca şi stările de relaxare psihică şi corporală. Totuşi, pe măsură ce vacanţa se apropie de sfârşit parcă apare treptat o stare de melancolie şi mici stări de anxietate, griji şi gânduri despre ce este de făcut când revenim acasă. Vorbim despre cazul tipic de melancolie post-vacanţă. Dacă ţi se pare cunoscut şi ai trecut şi tu prin aşa ceva, nu te învinovăţi deoarece este perfect normal. Din fericire, există soluţii. Iată ce poţi face pentru a prelungi cât mai mult stările de relaxare de după concediu:
Dacă până acum aţi trecut prin stări negative după concediu aveţi soluţiile potrivite la îndemână pentru a evita în viitor situaţiile inconfortabile.
Savuraţi experienţele, apreciaţi ceea ce aveţi şi meditaţi zilnic la ceea ce merge bine în viaţa voastră. Atunci când aveţi grijă de stările psihice vă induceţi o stare de echilibru, care se va reflecta atât în sănătatea corporală, cât şi în calitatea vieţii de zi cu zi (relaţii personale, sociale, aria profesională, starea de bine percepută etc).
Dacă aveţi dificultăţi în a vă găsi echilibrul interior, fără a vă pierde speranţa, apelaţi cu încredere la un specialist în sănătatea mintală, care vă poate uşura procesul echilibrului emoţional.
Cabinet Psihologic “Delia Bebi”, psiholog si psihoterapeut
0729 743 734
https://www.facebook.com/psiholog.delia.bebi/
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…