Sari la conținut

Cum să vă răcoriți rapid, pe caniculă. Medicii spun să înlocuiți băuturile reci cu….

Cum să vă răcoriți rapid, pe caniculă. Deşi pare o teorie surpinzătoare, pe caniculă, un ceai fierbinte răcoreşte mai bine decât un pahar cu suc în care aţi pus câteva cuburi de gheaţă. Cu cât transpiraţi mai abundent, cu atât veţi resimţi mai puţin efectele caniculei.

Profesorul Peter McNaughon, de la prestigioasa Universitate Cambridge, desfiinţează mitul băuturilor reci pe caniculă. Explicaţia specialistului este simplă: consumând băuturi calde sau fierbinţi, nu faceţi decât să creşteţi temperatura corpului. Nervii care se regăsesc în cavitatea bucală şi sistemul digestiv vor stimula creierul să producă mai multă transpiraţie, care prin evaporare, va produce răcorirea corpului. „Apa se evaporă foarte repede de pe piele, iar atunci corpul se răceşte”, spune McNaughon, citat de Deutsche Welle.

Deşi oamenii se simt şi mai înfierbântaţi în momentul în care consumă băuturi sau alimente calde, „în momentul în care încep să transpire, vor începe să se simtă răcoriţi”, adaugă şi dr. Cristopher Gordon, expert în „termoreglare umană” la Universitatea din Sydeny. Transpiraţia este un proces vital pentru organism. În cazul în care acesta nu ar avea loc, în medii cu temperaturi foarte ridicate, atunci temperatura corpului ar creşte periculos de mult, provocând atac cerebral şi deces.

Cum să vă răcoriți rapid, pe caniculă. Secretul iute al asiaticilor

Acesta este motivul pentru care medicii recomandă ca, în loc să alegeţi un frappe cu gheaţă sau sucuri răcoritoare, mai bine consumaţi un ceai cald sau mâncare caldă şi foarte condimentată, care are acelaşi efect de creştere a temperaturii interne. În plus, alimente iuţi, precum ardeii chilli, conţin o substanţă numită capsaicină, care acţionează asupra receptorilor nervoşi din cavitatea bucală şi din tractul digestiv şi intensifică activitatea glandelor sudoripare.

Astfel se explică de ce poparele din zone cu climă caldă, precum Asia sau America de Sud, obişnuiesc să mănânce feluri de mâncare iuţi, condimentate, în locul aşa-ziselor alimente răcoritoare precum îngheţata, pepene sau alte fructe zemoase. Alimentele reci, în schimb, provoacă o senzaţie temporară de răcorire, întrucât „cantitatea de lichid consumată este foarte mică raportat la greutatea corporală”. În plus, există o limită de lichide pe care să o puteţi consuma zilnic, astfel încât funcţia rinichilor să nu fie afectată.

Alimentele foarte reci consumate în perioadele caniculare pot avea efect dăunător, întrucât determină contracţia vaselor de sânge. Nu doar că vă veţi încălzi şi mai mult, ci chiar puteţi suferi un infarct sau un atac cerebral.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel