Loreta Popa
Este iarnă. Cu siguranţă camerele de urgenţă ale spitalelor vor fi pline de pacienţi cu mâini rupte, entorse sau fracturi. Am cerut părerea medicului primar Marius Filip, de la Spitalul Universitar de Urgență, a cărui specialitate este Ortopedia și Traumatologia Marius Filip, despre ce trebuie să facem și cum să ne ferim de astfel de accidente.
Culmea este că în perioada aceasta a anului, numărul urgenţelor scade, ne-a spus medicul. S-au inversat cifrele. Comparativ cu anii de dinainte de 1989, la ora actuală crește curba urgențelor primăvara, scade toamna, cu un minimum în timpul iernii. „Am stat şi am analizat de ce. Înainte de 1989 lumea alerga după mâncare. Or, după 1990 a continuat această alergătură, dar după medicamente, fiindcă nu se găseau. Acum lucrurile au început să se reglementeze cât de cât, adică se găsesc medicamente. Cei în vârstă, pentru că la ei se întâmplă aceste accidente cel mai des, nu mai au de ce să mai iasă din casă. Își fac din timp provizii. La început de lună când le vin pensiile, le sunt aduse acasă, nu mai ies ei”, susţine medicul Marius Filip. Deci bătrânii nu mai pleacă iarna de acasă la fel de des ca înainte, mai ales când e polei şi gheaţă.
Fractura, risc major la vârste înaintate
În schimb, cum se face puţin frumos afară, cum iese firul ierbii, marea majoritate a entorselor şi fracturilor li se întâmplă oamenilor în vârstă care se duc la cimitir. „I-am întrebat pe toți cei care ajung la spital ce li s-a întâmplat și aceștia mi-au spus că au fost la cimitir, pentru că afară era frumos. Nu vorbim deci de oameni care merg să facă sport sau să se plimbe prin parc”, spune medicul specialist în ortopedie Marius Filip.
Procentul obișnuit e mic, pentru că se poate întâmpla oricui să iasă din casă, să meargă la serviciu, să se dea pe derdeluș, să tragă copilul cu sania, și să alunece și să-și rupă o mână sau un picior. Procentul foarte mare, cu gravitate mare este de la 60 de ani în sus. De ce? Pentru că de la vârsta asta în sus, orice fractură are un risc de deces major. „Fracturile de șold, de oase mari, de umăr, cu imobilizare, cresc dependența față de altcineva. Pacientul nu se hrănește corespunzător, nu mai poate să doarmă, dacă e vorba despre un membru superior. Dar dacă e vorba despre un membru inferior vorbim despre imobilizare la pat, care chiar şi la un om sănătos reduce masa musculară, nu lasă sângele să circule corespunzător şi există riscul de coagul”, afirmă Marius Filip. Microcoagulii pot duce la microaccidente vasculare cerebrale, la embolie pulmonară, la deteriorarea stării generale a pacientului. Procentul de decese în aceste cazuri nu este deloc mic. 20 la sută este enorm. „Chiar pacienții cu fractură de șold pe care i-ai operat, în primele două zile, cad din punctul de vedere al stării mentale sau sufletești. De ce? Pentru că resursa lor energetică, imună, rezistenţa corpului, stofa, e proastă la vârsta aia, se redresează sau nu. Astea sunt cele două variante”, este de părere medicul.
Timp pierdut, recuperare grea
Medicii care lucrează la Ortopedie glumesc între ei cum că lucrează la „Atelierul de tâmplărie, strungărie, mecanică”. De ce? Pentru că aşa se repară marea majoritate a fracturilor de şold, spune Marius Filip. „Problema e că nu operezi mașini, ci oameni. Pe lângă fractura cu totul întâmplătoare, pacientul mai are și alte probleme de sănătate. Acesta este de fapt factorul agravant. Dacă pacientul vine în răstimpul a șase ore de la incident recuperarea este foarte bună. La două zile pleacă acasă. Orice oră care trece de la incident, fără ca pacientul să-l semnaleze unui medic, deteriorează starea generală a bolnavului, iar recuperarea devine mai dificilă. Nu poţi să fii entuziast, eu mai trag de anestezişti şi ei mă mai temperează. Îmi atrag atenția că starea generală a pacientului nu e chiar așa de bună. Îl mai echilibrăm. Dacă există parametri în zonă acceptabilă, îl putem opera chiar atunci, în urgență. Dacă nu, îl echilibrăm a doua zi şi încercăm să-l facem bine cât mai rapid posibil. Cu cât e operat mai repede cu atât recuperarea e mai bună”, crede specialistul ortoped.
Într-un fel sistemul românesc, aşa cum e el, bun sau rău, cu sau fără şpagă, este mult mai relaţional cu pacientul decât altele. Ca exemplificare, în Germania garda e formată în mod teoretic din trei persoane: un medic, la camera de gardă, unul, pe secție și unul, la sală. De obicei acela care internează nu operează. „Este foarte mecanic sistemul. La noi, de obicei, relaţia este directă. Şi vreau să vă spun un lucru foarte important, apropos de respectul faţă de pacient: cine îl are, îl are, cine nu, nu!”, declară Marius Filip.
Evident că procentul de vizitatori la camera de gardă va exista, susţine medicul Marius Filip, care ar prefera să vadă mai multe urgenţe la camera de gardă decât bolnavi cronici, aşa cum s-a întâmplat de când s-a schimbat sistemul de urgenţe. „Aș vrea să-i rog pe cei care au parte de asemenea evenimente, să nu întârzie mai mult de o oră sau două. Asemenea luxații, entorse sau fracturi nu trebuie lăsate fără să fie văzute de un medic. Ca medic de gardă, ca percepţie, când mi se spune că entorsa este de două sau de trei zile, trimit acei pacienţi, frumos, în ambulator, că acolo le e locul. Dacă au stat atât înseamnă că mai pot rezista o zi, deşi au strâns din dinţi. În momentul în care aflu că s-a întâmplat acum două ore, în mintea mea se formează ideea că este o urgenţă. Am altă percepţie asupra cazului. Vindecarea sau recuperarea e mult mai rapidă pentru că eu, medicul, îţi recomand exact ce-ţi trebuie”, conchide doctorul Marius Filip.
