Din cuprinsul articolului
Cum să slăbești ieftin și sănătos? Se crede, total eronat potrivit specialiștilor, că mâncatul sănătos și slăbitul sănătos sunt scumpe.
O credință puternică din zona nutriției și sănătății alimentare spune că un leu cheltuit pe mâncare nesănătoasă, te va face să cheltui de 10 ori mai mult, mai exact 10 lei, pentru a trata afecțiunile pe care le poți căpăta din cauza faptului că ai consumat acel aliment.
Realitatea vine, însă, să contrazică acest lucru, iar nutriționistul Wasim Nazer va explica, în continuare, de ce.
„Faptul că ai nevoie de bani mulți ca să mănânci sănătos, curat, și nutritiv este un mit, mit pe care mă străduiesc de ani de zile să-l combat. Există ieftin și bun, dacă acel bun este, de exemplu, gătit acasă.
Desigur, în cazul mâncatului sănătos există o particulă ceva mai pretențioasă din punctul de vedere al costurilor și aici este vorba despre timp.
Consumăm mai mult timp dacă vrem să mâncăm sănătos și asta pentru că cele mai sigure alegeri alimentare sunt cele pe care ți le prepai tu, însă atunci când vine vorba despre sănătate, nimic nu este prea scump.”, explică Wasim Nazer.
Proporția sigură atunci când vine vorba despre mâncatul sănătos este extrem de simplă: dacă în 80% din timp mânânci sănătos, în 20% poți să te abați de la această regulă.
Cum poți să gătești ieftin și sănătos, te întrebi? Specialistul nutriționist îți spune că ai o sumedenie de opțiuni:
16 produse care te costă mai puțin de 100 de lei:
Previziunile ANM se schimbă constant. Conform celor mai noi date, vremea va suferi schimbări radicale…
Multe femei asociază menopauza cu incapacitatea de a mai face copii, și este întrucâtva adevărat,…
Pacienții cu dizabilități din România expuși unui risc major de sănătate, în urma Deciziei controversate…
Pulsul normal în repaus este unul dintre cei mai importanți indicatori de sănătate cardiacă, utilizat…
Un test pentru demență simplu și rapid, care implică desenarea unui ceas analogic, ar putea…
Știai că poți face accident vascular cerebral (AVC) când te speli pe cap la coafor?…