Cum să scazi tensiunea fără medicamente. Băutura ușor de preparat cu efect imediat

Cum să scazi tensiunea fără medicamente. Dacă ai probleme cu tensiunea arterială crescută, cercetătorii au ajuns la concluzia că o băutură populară și la îndemâna oricui poate avea efecte imediate în scăderea hipertensiunii.

Conform unui studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, ceaiul negru poate avea efect în scăderea hipertensiunii. Condiția este să fie băut în mod regulat, fără exagerări cantitative.

Efectele au apărut din prima zi

La studiu au luat parte persoane care au băut trei cești de ceai pe zi. S-a constatat că în timpul nopții, acestora le-a scăzut atât tensiunea sistolică, cât și cea diastolică, scriu cei de la Daily Express. Acest efect a fost vizibil din prima zi și a ținut mai bine de șase luni, timp în care s-a consumat acest tip de ceai. Deși modificarea în nivelul de tensiune nu era unul major, era benefic celor care prezentau risc de dezvoltare a unor boli cardiovasculare.

”Ceaiul negru este un stimulent excelent pentru organism, mult mai putin nociv decat cafeaua. E diuretic, antioxidant si favorizeaza eliminarea toxinelor,” a explicat dr. Alice Popescu, medic primar medicina generala, cu competenta in acupunctura, fitoterapie si homeopatie.

Ate beneficii ale ceaiului negru

  • Are propriețăți antioxidante. Ceaiul negru conține polifenoli, componente esențiale cu propriețăți antioxidante ce ajută la reducerea inflamației, riscului de boli cronice și îți poate îmbunătăți starea generală de sănătate.
  • Poate contribui la sănătatea inimii. Flavonoidele din componenta ceaiului negru sunt esențiale pentru funcționarea normală a inimii. Unele studii au descoperit că aportul constant de ceai negru poate reduce considerabil riscul de afecțiuni cardiovasculare.
  • Poate diminua riscul de atac cerebral. Atacul cerebral poate avea loc atunci când un vas de sânge din creier este rupt sau blocat. Este a doua cauză de deces din lume, însă de cele mai multe ori se poate preveni. Studiile au arătat că persoanele care beau mai mult de 3 cești de ceai (negru sau verde) cu 21% mai puține șanse să sufere din cauza unui atac cerebral.
  • Reduce concentrația zahărului din sânge. Glicemia crescută îți poate mări șansele de a suferi o afecțiune mai gravă, precum afecțiuni cardiovasculare, obezitate, dabet de tip 2, depresie și insuficiență renală. Ceaiul negru este cunoscut pentru proprietatea sa de a echilibra concentrația de zahăr în sânge.

 

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

8 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

38 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: