Cum să scapi definitiv de negi și când trebuie operate alunițele?

Excrescențele pielii se pot trata la orice vârstă, atât prin proceduri neinvazive, cât și chirugicale. Șansele de vindecare variază însă de la caz la caz. Negii pot recidiva dacă sistemul imunitar e scăzut, în schimb alunițele și keratozele (petele scuamoase), odată operate, nu mai prezintă niciun risc.

Deși sunt inestetici, negii sunt inofensivi. Apar cel mai frecvent pe mâini, dar pot apărea, de asemeni, la nivelul tălpii, feței, brațelor și în zona genitală. Deși se pot vindeca de la sine în cel mult doi ani de la apariție, tratamentul poate accelera vindecarea și dispariția negilor.

Metoda adecvată de tratament va fi aleasă de medicul dermatolog. Totuși, nu este recomandată traumatizarea lor, pentru că riscul de infecție și de complicații este mare.

„Pe lângă aplicarea zilnică a preparatelor dermatologice, principalele metode de tratament sunt crioterapia, adică înghețarea leziunilor cu azot lichid sau zăpadă carbonică, electrocauterizarea, tratamentul cu laser, excizia chirurgicală, precum și tratamente homeopatice”, explică Oana Clătici, medic dermatolog.

Totuși, medicii atrag atenția că niciun tratament nu garantează eliminarea virusului din organism, astfel că cei afectați se pot confrunta cu recidive în săptămânile sau lunile imediat următoare tratamentului. „Doar mecanismul natural de apărare al pielii este capabil să elimine virusul”, subliniază dermatologul Oana Clătici.
Alunițele sau nevii sunt excrescențe inofensive atât timp cât nu suferă modificări de formă, culoare sau mărime. În caz contrar sau dacă au suferit leziuni se impune de urgență controlul la dermatolog. În cazul unei suspiciuni de malignitate sau dacă alunițele au fost lezate, excizia chirurgicală e unica opțiune.

„În cazul unui melanom (o formă agresivă de cancer care apare prin transformarea alunițelor), excizia poate salva viața, iar nervul atipic trebuie la rândul lui extras pentru a se evita riscul transformării lui în melanom”, mai explică dermatologul.

Keratozele actinice (solare), considerate cel mai timpuriu stadiu de dezvoltare a cancerului de piele, apar inițial ca niște leziuni multiple de culoare roșie, aspre la palpare, în zonele cele mai expuse la soare (față, gât, urechi, brațe). Semnele posibilei transformări în cancer sunt ulcerațiile și inflamarea zonei.

Metodele de tratare includ crioterapia, peelingul chimic (exfolierea stratului superior al pielii), dermabaraziunea, laserterapia, terapia fotodinamică (se aplică o substanță pe piele și apoi urmează expunerea la o sursă de lumină).

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

28 de minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

58 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

o oră ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: