Sari la conținut

Cum să scapi de durerile de burtă, fără medicamente

dureri abdominale
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cum să scapi de durerile de burtă, fără medicamente? Durerea de burta este una dintre cele mai frecvente probleme cu care mulți dintre noi ne confruntă la un moment dat. Aceste dureri pot apărea din varii mtive, însă pot fi tratate și fără medicamente. Potrivit experților, alimentele naturale, pe care cu siguranță toți le avem acasă, pot fi un ajutor când vrem să tartăm o durere de burtă.

Lichidele și supele clare. Trebuie să avem în vedere să consumăn alimente ce conțin potasiu, calciu şi sodiu, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com, citat de adevărul.

Bananele sunt, de asemenea, un tratament bun atunci când ne confruntăm cu probleme digestive, deoarece ele constituie o sursă bogată de potasiu.

Orezul este probabil cea mai cunoscută varaintă de tratament atunci când avem dureri de burtă. Mărul ras este la fel de benefic atunci când avem astfel de probleme. De asemenea, puteți consuma chiar și pâine prăjită, favorabil cea albă, cea integrală neavând același efect benefic.

Problemele digestive trebuie tratate cu tact. După ce acestea s-au diminuar, puteți mânca cartofi copți cu piept de pui slab. Dacă au trecut două zile de când nu ați mai avut dureri de burtă, atunci puteți trece și la consumul de fructe și legume, iar mai târziu puteți reveni la regimul dumneavoastră alimentar obișnuit care conține și lactate.

De ocolit dacă aveți probleme digestive sunt prăjelile, lactatele, grăsimile, băturile bogate în zahăr și alimentele picante.

Care sunt afectiunile care cauzeaza durere de burta?

Durerea de burta este o problema extrem de frecventa, care poate fi cauzata sau complicata de mai multi factori.

Gastroenterita (“raceala la stomac”)
In acest caz, durerea de burta este insotita de varsaturi, greata si scaune moi. In majoritatea cazurilor, gastroenterita este o infectie provocata de bacterii sau virusuri. Vestea buna este ca simptomele dispar, de obicei, de la sine, dupa doar cateva zile. Daca simptomele dureaza mai mult de doua zile, acesta poate fi un semn al unei probleme de sanatate mult mai grave, cum ar fi afectiunile inflamatorii, de exemplu boala inflamatorie intestinala.

Cele mai frecvente simptome ale gastroenteritei, pe langa durerea de burta, sunt:

  • varsaturile
  • febra
  • greata
  • gazele abdominale
  • crampele abdominale
  • balonarea

Sindromul intestinului iritabil
Persoanele care sufera de sindromul intestinului iritabil nu pot digera anumite alimente sau tipuri de alimente. Cauzele acestei probleme sunt necunoscute.

Principalul simptom al sindromului de intestin iritabil este durerea de burta. Aceasta se amelioreaza, de obicei, dupa eliminarea materiilor fecale. Sindromul intestinului iritabil mai poate cauza si alte simptome frecvente, cum ar fi gaze, crampe, greata si balonare.

Reflux gastroesofagian
In cazul anumitor persoane, acizii din stomac urca spre esofag. Problema poarta denumirea de reflux gastroesofagian si, de cele mai multe ori, provoaca o senzatie de arsura si durere. Refluxul gastroesofagian provoaca, de asemenea, probleme abdominale, cum ar fi balonare sau crampe.

Refluxul gastroesofagian reprezinta o problema extrem de intalnita, insa exista o multime de tratamente disponibile.

Gazele abdominale
Gazele abdominale apar in momentul in care bacteriile din intestinul subtire descompun alimentele pe care organismul nu le poate tolera. Din cauza acumularii de gaze in intestine, persoana afectata se poate confrunta cu dureri ascutite. In plus, gazele pot provoca senzatie de strangere in abdomen si flatulenta sau eructatie. Gazele sunt provocate de anumite alimente.

Gastrita
Gastrita este de fapt o inflamatie a mucoasei stomacului. Unul dintre principalele simptome ale gastritei este durerea de burta. De asemenea, aceasta afectiune se mai manifesta si prin varsaturi, greata, gaze si balonare.

Ulcer gastric sau peptic
Ulcerul sau leziunile gastrice care nu se vindeca au tendinta sa provoace dureri grave si persistente de burta. De asemenea, pot produce si alte simptome, precum balonare, indigestie si pierderea in greutate.

In cele mai multe cazuri, ulcerul gastric si peptic sunt cauzate de infectiile cu bacteriile Helicobacter pylori si de administrarea excesiva sau utilizarea continua a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Varsaturi
Durerea de burta poate fi provocata si de varsaturi, din cauza faptului ca acizii stomacali ajung in tractul digestiv si irita tesuturile in toata aceasta calatorie. In acelasi timp, actul fizic de varsaturi poate provoca dureri ale muschilor abdominali. Varsaturile pot fi declansate de o multime de lucruri, printre care blocajul intestinal sau intoxicatia cu alcool.

Intolerante alimentare
O intoleranta alimentara se produce atunci cand organismul nu poate digera materialele alimentare. Acestea sunt descompuse de bacteriile intestinale si stomacale, actiune in urma careia in stomac si intestine se elibereaza gaze.

Daca in aceste organe sunt prezente cantitati mari de materiale neprocesate, se pot acumula si mai multe gaze, iar acest lucru provoaca presiune si durere. In plus, pot aparea si alte simptome, cum ar fi greata, varsaturi, balonare, diaree si dureri abdominale.

Constipatie
Durerea de burta poate fi produsa si de acumularea in intestin a unei cantitati mari de materiale reziduale. Din aceasta cauza, presiunea asupra colonului creste, lucru care poate provoca durere. Aceasta problema poate aparea din mai multe motive, de exemplu:

  • consumul unor alimente cu continut scazut de fibre sau un consum mic de lichide
  • administrarea anumitor medicamente
  • lipsa de activitate fizica

Daca problema persista si creaza disconfort mare, persoana afectata ar trebui sa se prezinte la un medic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel