Sari la conținut

Burta nu e formată doar din grăsime. Uite cum să combini alimentele ca să ”topești” centimetri buni din talie instant

Cum să scapi de burtă. În cazul în care ai constatat că, încet, încet, ai ajuns să deții o burtă de toată frumusețea, nu trebuie să te îngrijorezi. Este foarte posibil ca o anumită perioadă de timp să fi mâncat mai mult decât ai fi avut nevoie pentru consumul energetic al corpului tău.

Există, în viața noastră, perioade și perioade, stări sufletești, dorințe sau nevoi diferite, așa că nu trebuie să te simți vinovat nici pentru asta.  În plus, informațiile despre educația alimentară și, în general, despre nutriție, sunt atât de multe, diverse și câteodată chiar contradictorii încât ajungem să fim confuzi și facem anumite greșeli fără a ne da seama.

Când ne gândim la burtă mare trebuie să știm că aceasta nu este formată numai din grăsimea abdominală, dar și din alte dereglaje ale sistemului digestiv, care, efectiv ne pot aduce câțiva centimetri buni în plus.

Iată care sunt metodele prin care poți scăpa rapid de aceste probleme

Cum să scapi de burtă. Elimină din dietă alimentele cu efect inflamatoriu

Există o serie de alimente care, în contact cu organele sistemului digestiv produc mucus și inflamează puternic țesutul, acest rezultat nedorit fiind ușor sesizabil și din exterior, un nou strat adăugându-se, practic, burții. De ce se produc aceste inflamații? Pentru că organismul nostru, de fiecare dată când primește un aliment pe care nu îl tolerează bine sau pe care nu îl recunoaște drept hrană reală, reacționează, apărându-se în fața acestuia ca în fața unui inamic periculos.

Alimentele recunoscute ca având efect inflamatoriu sunt: carnea, lactatele, cerealele, în special cele care conțin gluten (grâu, orz, secară), zahărul, grăsimile hidrogenate (margarina), sarea iodată, prăjelile, îndulcitorii sintetici, aditivi alimentari (coloranți, conservanți, stabilizatori), alcoolul. Mare atenție: toată mâncarea procesată, semipreparată și, într-o proporție enormă, cea preparată, pe care o comandați, poate conține multe dintre elementele amintite. Deși pare greu să eliminați, concomitent, toate aceste ingrediente, faceți un test timp de o săptămână și vedeți care sunt rezultatele. Veți rămâne mai mult decât surprinși.

Iar pentru a veni și mai mult în ajutor organismului puteți apela și la câțiva adjuvanți cu efect anti-inflamator precum sunt și ghimbirul, turmericul, afinele, scorțișoara, usturoiul, legumele crucifere (broccoli, kale, conopida), cartoful dulce, cireșele, rozmarinul și busuiocul, care sunt deosebit de eficiente în combaterea inflamațiilor.

Cum să scapi de burtă. Învață să combini corect alimentele

Peste 90% dintre oameni nu știu să facă acest lucru, iar rezultatul este dezastruos. Din cauza diferențelor în ceea ce privește timpii de digestie și a particularitățile în ceea ce privește metabolizarea fiecărui macronutrient în parte sau a diferitelor categorii de alimente, se ajunge la o epuizare energetică a organismului, la fermentație, la zăbovirea în stomac a unor alimente cu mult peste normal și la producerea și acumularea unei cantități mari de reziduri sau gaze intestinale. Dincolo de efectele negative asupra sănătății, pe termen mediu și lung, toate aceste lucruri conduc și la o consecință imediată și foarte vizibilă: câțiva centimetri în plus la circumferința taliei.

Dar cum se combină corect alimentele? În niciun caz așa cum am fost cu toții învățați să o facem. O masă cu carne și cartofi (probabil cea mai frecventă combinație), cu desert și, eventual, cu fructe la final și apă sau altă băutură pe tot parcursul este o adevărată tragedie pentru organismul nostru. În realitate, sunt câteva reguli simple și clare. În primul rând, proteinele și carbohidrații nu se combină niciodată. Așadar, carnea, lactatele și ouăle nu se combină niciodată cu pâine, paste, cartofi și alte amidonoase. Leguminoasele sunt, ele în sine, o combinație bizară între proteine și carbohidrați, cei doi macronutrienți despre care tocmai am amintit că nu se combină niciodată, find, astfel, foarte indicat ca acestea să fie eliminate complet din dietă.

De asemenea, fructele, care au timpul cel mai scurt de digestie și care produc cel mai rapid nutrienții necesari celulelor, nu se combină cu nimic altceva și, în plus, nu se consumă atunci când în stomac există încă alimente nedigerate. Despre fructe mai trebuie să știm câteva lucruri: acestea se împart, în funcție de concentrația de fructoză pe care o conțin, în 3 categorii: fructe dulci (banane, curmale, smochine, soiuri de struguri dulci, papaya, kaki), fructe sub-acide (mere, cireșe, vișine, afine, piersici, nectarine, mango, pere, prune, soiuri de struguri mai acrișori, dude, zmeură, mure) și fructe acide (lămâi, limes, portocale, mandarine, clementine, grapefruit, ananas, rodii, kiwi, merișoare, fructul pasiunii).

A nu se face confuzia și a se înțelege că fructele semi-acide și acide ar avea un pH mic și ar da o reacție acidă la nivelul organismului. Nu, în niciun caz! Ele se numesc așa în această clasificare pentru simplul fapt că sunt mai acrișoare, mai puțin dulci. În ceea ce privește combinarea acestora, este indicat să amestecăm doar fructe din aceeași categorie, să combinăm fructe dulci cu cele semi-acide sau fructe semi-acide cu fructe acide, combinația dintre cele dulci și cele acide nefiind una deloc potrivită. În plus, există o categorie aparte de fructe, pepenii, care se consumă întotdeauna separat, nefiind indicată amestecarea acestora cu nicio altă categorie de fructe.

Elimină alimentele care se digeră greu și oferă-le posibilitatea intestinelor să se curețe

Unul dintre alimentele cele mai greu digerabile pentru organismul uman este carnea roșie care, de cele mai multe ori, nu se digeră complet lăsând în organism “urme” foarte dăunătoare sănătății. De asemenea, produsele de origine animală, în general, se digeră la rândul lor destul de greu. Această digestie incomplet realizată duce, în timp, la acumularea unei mari cantități de reziduri (de ordinul kilogramelor) la nivelul colonului. Este bine de știut că organismul uman deține, prin organele specializate, un mecanism de detoxiefiere foarte bine pus la punct, care, însă, din păcate, datorită alimentației nepotrivite și a stilului de viață nesănătos nu mai este capabil să-și ducă la îndeplinire, în condiții bune, funcțiile specifice.

Pentru a ajuta aceste organe să funcționeze cât mai bine și mai eficient, ne putem folosi de anumite alimente și preparate care sunt menite să ia din presiunea exercitată asupra organismului de lucrurile dăunătoare ingerate în trecut. Astfel, în primul rând fructele, dar și verdețurile și restul legumelor sunt cele mai potrivite și eficiente alimente în acest sens, ele conținând fibrele și nutrienții necesari organismului pentru a realiza, în condiții optime, curățirea de reziduri dăunătoare. De aceea, este indicat ca dieta noastră să fie compusă în proporție cât mai mare din fructe sau verdețuri de sezon, crude, integrale sau sub formă de sucuri și smoothie-uri. De altfel, dacă îi vei acorda organismului tău odihna necesară, consumând cel puțin o zi pe săptămână exclusiv sucuri și smoothie-uri proaspete din fructe, verdețuri și alte legume, este cu atât mai bine.

Urmând acești 3 pași simpli poți scăpa ușor de rezidurile din organism, accelerând și procesul de ardere a grăsimii abdominale

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel