Sari la conținut

Cum să reduci nivelul trigliceridelor din organism? Care sunt valorile normale?

fluctuațiile glicemiei

Trigliceridele sunt un tip de grăsimi provenite din produsele ce origine animală. În cantități foarte mari, acestea pot pune în pericol sănătatea cardiovasculară și pot fi asociate cu multe alte afecțiuni. 

Pentru a reduce nivelul trigliceridelor din organism, este necesar să faci schimbări în privința dietei zilnice. Anumite alimente favorizează echilibrarea nivelului de trigliceride și mențin valorile normale.

Nivelul optim de trigliceride în sânge este de 150 mg/dl, iar orice valoare de peste 200 mg/dl este considerată a fi excesivă.

Cum reduci nivelul trigliceridelor din organism?

Consumă alimente bogate în fibre

Alimentele bogate în fibre, precum ovăzul sau cerealele integrale absorb grăsimea și ajută la echilibrarea nivelului de trigliceride. De asemenea, este important să reduci consumul de carbohidrați rafinați. Produsele de patiserie, pastele, pâinea albă nu aduc niciun beneficiu sănătății tale și, de asemenea, cresc nivelul de lipide din sânge.

Evită zahărul procesat

Alege Stevia rebaudiana ca îndulcitor în locul zahărului. Consumă numai băuturi răcoritoare și sucuri dietetice fără zahăr. De asemenea, înlocuiește dulciurile cu fructe și asigură-te că ciocolata pe care o achiziționezi este pură, recomandă Doza de Sănătate.

Optează pentru alimente cu un conținut scăzut de grăsimi

Ca să reduci nivelul de trigliceride, optează pentru lactate cu un conținut scăzut de grăsimi sau chiar fără grăsimi, indiferent că este vorba de lapte, brânză, iaurt sau unt.

Pentru a-ți condimenta sau asezona salatele, utilizează ulei de măsline. Aceasta este o variantă sănătoasă și delicioasă pe care o poți alege în locul maionezei. Consumă numai carne slabă și evită produsele alimentare bogate în grăsime, precum alimentele de tip „fast food”.

Mezelurile sunt unul din principalii inamici pe care trebuie să-i înfruntăm în lupta împotriva trigliceridelor. Te sfătuim să consumi curcan sau șuncă slabă și să renunți la salam și cârnați.

Mâncarea pe care o gătești trebuie să fie friptă, fiartă sau preparată la grătar sau la aburi. Pe cât posibil, încearcă să consumi alimente crude.

Evită deci tocănițele, prăjelile, alimentele congelate și produsele de patiserie. Îndepărtează orice grăsime vizibilă de pe carne și nu consuma sau găti niciodată pui cu piele.

Consumă acizi grași monosaturați

Crește-ți aportul de acizi grași monosaturați. Acești acizi pot fi obținuți din așa-zișii pești uleioși și din fructe deshidratate. Se găsesc și în uleiul de rapiță, toate aceste alimente fiind bogate în acizi grași omega-3.

Renunță la vicii

Fumatul și consumul excesiv de alcool pot influența în mod negativ nivelul trigliceridelor și sănătatea întregului organism.

Exerciții fizice

O componentă importantă a oricărui tratament cu ajutorul căruia să reduci nivelul de trigliceride este reprezentată de exercițiile fizice moderate. Poți începe cu o plimbare ușoară de trei ori pe săptămână. Treptat, poți să crești durata și frecvența acestei activități, astfel încât să începi să te simți mai bine.

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel