Sari la conținut

Cum să obții bronzul perfect fără să-ți pui sănătatea în pericol

Odată cu venirea verii şi începerea sezonului de plajă, ar trebui urmate principalele reguli pentru o protecţie adecvată la expunerea la soare, dar şi pentru obţinerea unui bronz frumos şi sănătos.

Un orar “sănătos” pentru expunerea la soare

Pentru a preîntâmpina arsurile solare sau alte probleme cauzate de expunderea la soare, este important să se ţină cont de un orar cât mai „sănătos” pentru plajă. Astfel, orele amiezii nu sunt deloc indicate, radiaţiile solare fiind foarte puternice. Potrivit specialiştilor, dimineaţa devreme, până la ora 11.00, şi de la ora 16.00 până la apusul soarelui este ideal să se facă plajă în condiţii sigure pentru corp.

Produse de protecţie adecvate

protectie solara

Pielea trebuie protejată atent prin aplicarea produselor de protecţie solară: emulsii, creme, uleiuri cu protecţie atât împotriva radiaţiilor de tip UVA, cât şi a celor UVB. Astfel, este indicată alegerea unui produs cu un factor de protecţie solară potrivit pielii (cu cât aceasta este mai deschisă la culoare şi mai predispusă arderilor solare, cu atât avem nevoie de un SPF mai înalt).

Fototip Recomandare produse protecţie solară
I: piele albă, păr roşcat, ochi albaştri, se ard adeseori, nu se bronzează aproape niciodată, mulţi pistrui produse cu SPF 50
II: piele deschisă la culoare, ochi căprui, păr blond sau roşcat, se ard adeseori, uneori prind un bronz deschis, destul de mulţi pistrui produse cu SPF 30 şi 50
III: piele deschisă spre închisă, păr şaten, ochi căprui, se ard uneori, dar se bronzează întotdeauna (bronz mediu), câţiva pistrui produse cu SPF 20, 25, 30 şi 50
IV: piele închisă, păr brunet, ochi închişi la culoare, nu se ard niciodată, se bronzează întotdeauna (bronz intens), fără pistrui produse cu SPF 6, 10, 15 şi 20
V: piele închisă intens, nu se arde niciodată, se bronzează întotdeauna (bronz foarte închis), fără pistrui produse cu SPF 6 şi 10
VI: piele neagră, nu se arde niciodată, fără pistrui produse cu SPF 6 şi 10

 

Potrivit specialiştilor, zvonurile precum că aplicarea unui produs cu SPF înalt nu permite bronzarea sunt false. Factorul de protecţie solară permite obţinerea unui bronz sănătos, fără pericolul arsurilor. În plus, deoarece cea mai bună protecţie impotriva radiaţiilor nocive de tip UVA şi UVB este însăşi bronzul natural al pielii, ideal ar fi ca în primele 2-3 zile de plajă să se folosească produse cu un factor de protecţie solară mai ridicat, după care acesta poate fi scăzut odată cu instalarea bronzului.

Emulsiile trebuie aplicate corect

Bronzul sănătos este oferit şi de o folosire corectă a produselor de protecţie solară. Astfel, acestea trebuie aplicate din abundenţă pe tot corpul, cu minim 15 minute înainte de expunerea la soare şi trebuie reaplicate frecvent, în special după ieşirea din apă sau ştergerea cu prosopul, pentru a restabili nivelul optim de protecţie al pielii.

Nu trebuie ignorate nici zonele sensibile. Aşa că, în jurul ochilor, pe nas, urechi sau gât este indicată folosirea unei creme / emulsii cu un factor de protecţie mai ridicat. La fel şi în cazul copiilor.

„Întotdeauna am acordat o atenţie sporită protejării celor mici, iar produsele noastre de protecţie solară destinate copiilor se aliniază trendurilor internaţionale având o formulă uşoară, nonalergenică, fără parabeni şi fără benzophenone-3. În plus, ele sunt şi rezistente la apă”, a afirmat Susana Laszlo, specialist Cosmetic Plant.

Protecţie sporită
Dincolo de folosirea de produse adecvate, hainele joacă, de asemenea, un rol important. Astfel, folosirea unei pălării, poate asigura o protecţie sporită, iar hainele ar trebui să fie din fibre naturale, cât mai vaporoase şi în culori deschise.

bronzz

Tratează pielea

După plajă, este foarte importantă rehidratarea şi hrănirea pielii sau calmarea posibilelor arsuri solare, prin aplicarea de emulsii sau loţiuni după plajă cu proprietăţi hidratante, nutritive, de revitalizare şi de calmare a pielii. Aşa că, imediat după expunderea la soare este indicat un duş şi aplicarea de loțiuni special concepute pentru hidratarea pielii

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel