Categories: Stil de viaţă

Cum să mergi la Cojocna, la lacuri sărate, fără să plătești. Turist: ”E mai fain decât la stațiunile oficiale. Acces general și gratuit”

Un turist din Cluj, activist civic, care arată zonele superbe ale Clujului a revenit din nou la lacul cu apă sărată de lângă Băile Cojocna, în care intrarea este liberă.

De asemenea, activistul Adrian Dohotaru a mai prezentat și minunatul lac Tarzan, în care accesul este gratuit.

Cojocna. Celelale băi

M-am îmbăiat în apă așa sărată că atunci când m-am spălat de sare aveam pielea moale, netedă, proaspătă, de bebe. Sarea acoperă șanțurile ridurilor. Renășteam în apa așa sărată să poți dormi în ea ca în pântec, al doilea pântec, al treilea pântec, niciodată ca primul, dar cât mai disperat de aproape.

La bălțile astea e mai fain decât la stațiunile oficiale pentru că sunt cu acces liber, sunt bunuri comune, commons, așa că se apropie de ideea unui drept la îmbăiere cu acces general și gratuit.

Sunt și mai liniștite decât muzica, de regulă, proastă, ce vine din ștrandurile oficiale. Plus că îmi place mixul social. Fiind mai mici bălțile, încurajează conversația între generații, de la seniori la copii curioși mateini, la pensionari vorbind de boli și internări cu accent ardelenesc la femei progresiste topless. Lumea vine pregătită să discute, dacă vrea, cu Celălalt, nu vine în grupuri exclusiviste. Se respectă și liniștea, mi-a plăcut un vârstnic în nămol, retras pe un delușor negru până era indistinct de pământ.

Cum să mergi la Cojocna, la lacuri sărate, fără să plătești

Am gust de sare în gură. Nu doar de la apă, ci și de la plantele de sărătură, Salicornia, pe care le gust ca salată.

Am observat că zonele minimal amenajate au o atmosferă mai bună peste tot unde am ajuns, la Turda, la Tarzan și la lacul sărat de lângă ștrand, lângă ștrandul oficial de la Dej, la Toroc, unde sunt niște sărături superbe, ori aici la Cojocna.

Sunt minusuri, dar se pot regla: urme de mașini aproape de sărătură și baltă. Gunoaie la drum. Pășunat excesiv în zone de pajiști care pot fi protejate pe alocuri mai bine. Ori lipsa unor panouri de informare cu privire la situl Natura 2000 ROSCI0238 SUATU – COJOCNA – CRAIR T, care ar trebui extins în sărătură cu reguli clare de acces pentru a ne proteja bunurile comune.

Când mă lăsam pe spate, uitam de probleme, nu mai rezolvam nimic cu mintea mea, intram în apa ca un bivol negru, care mă cuprindea, însă deloc periculos, și mă plutea”, a relatat Adrian Dohotaru, potrivit Stiri de Cluj.

sursa foto: facebook baile cojocna

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

20 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

50 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: