Categories: Expertul zilei

Cum să bei de Anul Nou și să eviți mahmureala? Medic: aceasta este cheia să bei și să nu te îmbeți

Sărbătorile de iarnă aduc cu sine un consum mai mare a băuturilor alcoolice. Pe lângă distracție și bună voie, consumul de alcool vine adeseori și cu dureri de cap, amețeli și stări de greață. Pentru a minimiza senzația de mahmureală, domnul doctor Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, ne învață cum să consumăm alcool, fără să ne îmbătăm.

„Perioada sărbătorilor de iarnă, din preajma Crăciunului, de Revelion sau Bobotează este timpul bucuriei revederii cu familia, prietenii, presărată fin cu momente de relaxare și petrecere. Belșugul meselor românești cuprinde pe lângă bucate alese și diverse licori, de import sau tradiționale, făcute în casă, care adesea leagă afectiv mesenii, dezlegând ușor limbile și încălzind sufletele la finalul unui an dificil.

De la băuturi distilate, cu concentrație mare de alcool, frecvent peste 40%, cum ar fi pălinca, țuica, coniacul, vodca, whisky și până la băuturi fermentate, cu concentrații mai mici de alcool 5-14%, bere, vin, șampanie, toate lichidele bahice, viu colorate acompaniază mesele îmbelșugate și stropesc efervescent petrecerile de Revelion.

Este bine însă să avem în vedere câteva reguli simple pentru a evita sau reduce neplăcerile abuzului de alcool, excesul sau starea de mahmureală de a doua zi”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, coordonator al programelor NoAddict.

Cum putem evita mahmureala

Există câteva reguli de care ar trebui să ţinem cont în momentul în care decidem să consumăm alcool, susţin medicii.

„La fiecare pahar de băutură trebuie să consumăm un pahar de apă. De ce? Pentru că alcoolul deshidratează și are și un efect diuretic important. Si apoi mai intervine și efectul benefic al spațierii băuturilor și domolirea senzației de sete, pe care apa ți-l oferă. Cheia este să rămâi bine hidratat și sa nu forțezi rapid , unul după altul, paharele de băutură”, adaugă dr. Ovidiu Alexinschi.

Totodată, doctorii susţin că alimentaţia corectă este un alt factor important, ce ajută la evitarea problemelor cauzate de consumul de alcool. ,

„Mănâncă înainte de a bea. Dacă bei pe stomacul gol, concentrația de alcool în sânge (alcoolemia) crește mult mai repede și te vei simți amețit chiar de la primul pahar; cu riscul de a pierde esența unei petreceri frumoase de sărbători cu prietenii și familia – conversațiile, voia bună și spiritul cald al unei mese festive.

În schimb, dacă mănânci înainte de a bea alcool, vei fi mai bine, încetinind absorbția alcoolului și tamponând practic efectul altminteri brutal asupra organismului.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Înainte de a bea alcool mănâncă câte puțin din ceea ce îți place

Reține faptul că dacă ordinea ta e pahar, apoi farfurie, vei fi tentat să mănânci mai mult și chiar din orice fel ai la îndemână, fără vreo minimă atenție asupra caloriilor ingerate.

Diferența de nuanță între a savura, a te bucura de gusturi și arome sau de a face exces de alimente, și de calorii. Deci, înainte de a bea alcool mănâncă câte puțin din ceea ce îți place”, mai spune medicul ieşean.

Recent Posts

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot până la ora 13.00. Mesajele oamenilor politici la ieșirea de la urne

Alegeri prezidențiale 2024. Duminică, 24 noiembrie, românii votează pentru alegerea viitorului preşedinte. Aceștia trebuie să…

16 minute ago

Vine urgia peste România. Zonele în care va ninge consistent timp de trei zile

Vin zăpezile în România! Prognoza meteo actualizată pentru finalul lunii noiembrie anunță trei zile consecutive…

46 de minute ago

Dr. Cătălin Cîrstoiu, premiat la Gala Capital „Performeri din Medicină”: „ SUUB este primul spital public care dezvoltă un brand regional”

Dr. Cătălin Cîrstoiu, la Gala Capital „Performeri din Medicină”: „ SUUB este primul spital public…

2 ore ago

Secretul din buletinul românilor. Ce reprezintă, de fapt, ultima cifră din CNP

Codul Numeric Personal (CNP) este un identificator unic atribuit fiecărei persoane născute sau rezidente în…

2 ore ago

Alegeri prezidențiale. 14 candidați pe buletinul de vot

Alegeri prezidențiale. 14 candidați pe buletinul de vot. Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi…

3 ore ago

Citeste si: