De obicei ne începem ziua cu cele mai bune intenţii. Vrem să mergem la sală, să facem o plimbare revigorantă sau la cursurile de yoga. Dar viaţa agitată ne împiedică. În momentul când trebuie să lucrezi până târziu, ai o grămadă de rufe de strâns şi o listă enormă de alte treburi în casă, exerciţiile fizice sunt primele la care renunţi. Din fericire, există o grămadă de metode prin care poţi să arzi calorii doar prin activităţile de zi cu zi.
Acasă
Dă cu aspiratorul mai des.
Ai dat vreodată cu aspiratorul până a „asudat grinda”. Asta pentru că arzi 65 de calorii la fiecare 15 minute în care dai cu mopul, ştergi praful sau aspiri. Ca să intensifici procesul de ardere a caloriilor poţi să porţi greutăţi la încheieturi.
Curăţă viguros de fiecare dată
Ca şi cum te-ai baricada în baie şi ai curăţa fiecare milimetru până când străluceşte. Dacă faci asta vei arde 250 de calorii. Curăţă superifial şi vei arde 160 de calorii pe oră.
Dă zăpada de pe maşină sau trotoar
Dacă te apuci să dai cu lopata în faţa casei arzi 400 de calorii, este cea mai solicitantă sarcină. Nu este sezonul încă, dar să ţii minte sfatul ăsta pentru zilele friguroase.
Gambe tonifiate
Când stai la chiuvetă şi speli vasele sau împătureşti rufele pe masă, lasă balerina interioară să-şi exerseze piruetele. Ridică-te pe vărfuri ca şi cum ai purta poante, stai 10 secunde, apoi repetă.
Ascultă muzică
Mişcările în plus ard caloriile în plus. Chiar şi ţopăind pe scaun arzi calorii. Atunci când deretici prin casă , pune căştile în urechi şi dansează.
La muncă
Stai în picioare
Mulţi dintre noi avem un job care îndeamnă la sedentarism şi nu putem să facem foarte multe lucruri în această privinţă. Când stai la calculator, opţiunile sunt limitate. Dar dacă stai în picioare şi lucrezi timp de o oră se observă o diferenţă. Arzi cam 35 de calorii pe fiecare oră.
Gândeşte-te la poziţia corpului
Când stai cu spatele drept şi îşi ţii stomacul strâns arzi 10 calorii.
Menţine-ţi picioarele în aer
Asta poţi să faci la birou fără să te vadă nimeni. În timp ce stai pe scaun, ridică picioarele la nivelul coapselor şi stai cu ele în aer cât poţi.
Ridică greutăţi în timp ce vorbeşti la telefon
Când trebuie să vorbeşti la telefon pune pe speaker sau foloseşte un set de căşti handsfree şi începe şi ridică greutăţi.
În oraş
Alege scările
O să arzi 5 calorii la fiecare 12 trepte. Asta nu înseamnă foarte mult, dar dacă urci şi cobori scările de 10 ori pe zi arzi 350 de calorii pe săptămână.
Nu mai duce maşina la spălătorie
Spală maşina acasă, pentru că îţi lucrezi breaţele şi abdomentul. În jumătate de oră arzi 150 de calorii.
Bonus
Răzi des! Dacă râzi timp de 10-15 minute pe zi arzi până la 40 de calorii.
Ana Maria Niţu