Sari la conținut

Cum reduci la jumătate riscul unui infarct în doar 10 minute pe zi

Bolile de inimă sunt cauza numărul unu de deces în lume. Cele mai întâlnite sunt hipertensiunea, cardiomiopatia ischemică, tulburările de ritm şi deficienţele valvelor. Asociate, toate aceste afecţiuni conduc la infarct sau insuficienţă cardiacă.

Însă, 80% dintre bolile de inimă pot fi prevenite, potrivit medicului Martha Grogan, de la clinica Mayo din SUA. Mai mult de atât, sunt lucruri minore care pot fi făcute zilnic şi care pot aduce un beneficiu nebănuit sănătăţii.

Stilul de viaţă caracterizat prin sedentarism, pe lângă obiceiuri nesănătoase precum fumatul, consumul excesiv de cafea sau de alcool, ne predispun la un atac de cord.

Studiind cum pot fi reduse consecinţele negative ale stilului de viaţă nesănătos, doctorul Martha Grogan a descoperit că doar 10 minute de mers activ pe zi pot scădea riscul producerii unui atac de cord cu până la 50%.

Până în prezent, specialiştii credeau că alergatul este mai bun decât mersul, însă ambele forme de exerciţiu au fost comparate în cazul a 48.000 de persoane, ajungându-se la concluzia că sunt aproape la fel de eficiente în prevenirea bolilor de inimă.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel