Din cuprinsul articolului
Scandalul de la Hollywood, dincolo de faptul că nu-i nimic nou sub soare, readuce însă în prim plan agresiunea sexuală. Cum trebuie tratat acest fenomen, ce să faci și ce să nu faci în astfel de situații, ne explică psihologul colaborator al Doctorului zilei, Eveline Țibichi-Osnaga (foto)
Dana Lascu
Zeci de actrițe celebre au mărturisit în ultimele săptămâni că au fost la un moment dat victime ale „atențiilor” nepotrivite din partea producătorului american Harvey Weinstein. Eva Green, Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Mira Sorvino, Rose Mcgowan, Lupita Nyong’o și Ashley Judd sunt doar câteva din starletele de serie A care l-au acuzat pe producătorul în cauză de gesturi nepotrivite. Toate, însă, au spus că aceste incidente s-au petrecut cu mulți ani în urmă și fiecare a reacționat diferit. Psihologul colaborator al Doctorului zilei ne explică de ce.
– Dr.Z.: Cum îţi dai seama că în faţă ta se află un agresor sexual?
– Psiholog Eveline Osnaga: De multe ori ne este greu să-I identificăm pentru că proiectăm la nivel inconştient pe bărbatul din faţă noastră aspectele pozitive, pe care ne-am dori să le aibă şi nu vedem ceea ce este în realitate. Mai mult decât atât ne împiedică să vedem realitatea şi inocenţa de care dăm dovadă în anumite situaţii, dacă tu nu ai face sau nu ai gândi aşa perserv îţi este greu să crezi că cel din faţă ta ar putea să o facă.
– Dar cum îl identifici? Care sunt semnele care-ţi arată că are un comportament – că să fiu blândă spun doar – deviant?
– Ei bine, sunt cu siguranţă câteva semne care trebuie să ne pună în gardă şi să ne dea de gândit, în general aceştia pot simţi un ataşament intens, fără a se implică emoţional, sunt infatuați în relaţia cu „victima” însă dezvoltă obsesii şi acest lucru îi determina să rămână în legătură cu acesta mai multă vreme. Agresorul sexual are senzaţia că victima este „proprietatea” lui atâta timp cât el o doreşte şi o elimină tot atât de repede atunci când îşi pierde interesul. Dacă victima refuză cooperarea atunci devine manipulator şi ajunge până la ameninţări doar pentru a-și speria ţinta. Profilul unui prădător sexual coincide cu profilul psihopatului.
– Cum se comportă în primă fază?
– În prima fază se comportă normal şi încearcă să abordeze victima cu mici gesturi non verbale inofensive. Este atent şi jovial şi, în anumite situaţii, joacă rolul unei victime tocmai pentru a atrage atenţia şi pentru a stârni compasiunea sau empatia victimei sale.
– Dr.Z.: Cum începe să se joace cu mintea victimei, la ce tertipuri apelează?
– Psiholog Eveline Osnaga: Foloseşte o paletă largă de tertipuri. De la victimizare, aşa cum am spus mai devreme până la ridiculizarea victimei. De multe ori foloseşte ameninţarea şi chiar şantajarea emoţională şi nu numai. Sunt abili şi siguri pe ei, iar atunci când îşi propun ceva sunt greu de oprit.
– Cum face el victima să-şi piardă încrederea în sine, cum o manipulează? E vorba de seducţie sau de dominare?
– Este clar o manipulare prin dominare, despre seducţie nici nu poate fi vorba. Încrederea în sine dispare atunci când femeia este abuzată sexual, ameninţată sau şantajată. Un alt punct critic este atunci când victima ajunge să creadă că singurul mod în care poate să se afirme este să ajungă în patul unui bărbat, atunci stimă de sine este afectată şi aduce după sine neîmplinire şi autosabotare.
– Cum te fereşti de un astfel de personaj? Care sunt „armele” pe care o femeie le poate folosi împotriva unui prădător sexual?
– Nu este uşor să faci faţă unui astfel de caracter însă ce nu ne doboară, ne întăreşte, aşa că datoria noastră este să ne apărăm şi să nu cedăm. Eu am întâlnit femei care au reuşit să nu cadă în plasa unor astfel de persoane şi care au reuşit să îi pună în situaţii jenante şi chiar defăimătoare. Dar pentru asta a fost nevoie de mult calm, asumare, încredere în propriile forţe şi răbdare. Este important să nu ne arătăm interesaţi de ceea ce ni se oferă sau ni se propune. Dezinteresul diminuează şansele să le picăm în capcană, dar poate să-i determine să devină mai interesaţi şi să-şi încerce alte arme cu ar fi ridiculizarea, şantajul sau ameninţarea. Victima, dacă este asumată, ceea ce înseamnă că nu mai are dubii că este în faţă unui prădător sexual şi mai ştie şi că nu este cale de mijloc, va vorbi despre ceea ce i se întâmplă când trebuie, cu cine trebuie şi îşi va dezvolta, în timp util, „anticorpi” pentru tot ce poate să-I aducă o confruntare cu agresorul.
– Dr.Z.: Femeile, prea multe, trec prin asta fără să spună nimic. Sau spun prea târziu. Uite, cazul de la Hollywood, unde zeci de starlete spun că acum mai mulţi sau mai puţini ani, Harvey Weinstein le-a agresat. De ce crezi că-şi ascund trauma atâţia ani? E bine să procedezi aşa?
– Psiholog Eveline Osnaga: E bine de ştiut că femeile care au fost abuzate fizic şi emoţional suferă de un sidromul de stres posttraumatic. Ceea ce înseamnă că îşi ascund trauma pentru că le este greu să o gestioneze din punct de vedere emoţional şi că tăcerea este o „mască” pentru a se proteja de societate şi de tot ce presupune interacțiunea cu acesta, fie că vorbim despre întrebări delicate, preconcepţii, prejudecăţi, şi tot ce le-ar putea vulnerabiliza mai tare. Tăcerea este bună atâta timp cât persoana abuzată beneficiază de consiliere psihologică şi psihoterapie. Procesul terapeutic este suficient de delicat în aceste cazuri, aşa încât nu este nevoie de mai multă presiune din exterior. Odată ce procesul terapeutic este încheiat, persoana în cauza se poate expune şi poate discuta „asumat” despre ceea ce i s-a întâmplat. Tăcerea nu este bună atunci când „victima” nu este într-un program de consiliere, de multe ori această traumă poate avea urmări clinice cum ar fi depresii, fobii sau atacuri de panică.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…