Sari la conținut

Cum recunoști roșiile coapte forţat. Indicii că au fost folosiţi stimulenţi toxici

Unsplash

Deși perioada naturală de coacere a tomatelor româneşti este luna iunie, la tarabe au apărut „roşii româneşti” încă din mai. Tomatele aduse din export sunt cele mai tratate, pentru a putea rezista, pe durata transportului.

Horticultorii avertizează că metoda forţării coacerii acestor legume, dacă se bazează pe folosirea unor chimicale toxice, poate avea efecte grave asupra sănătăţii consumatorilor.

O analiză atentă a aspectului ne poate ajuta să ne dăm seama dacă roșiile pe care le cumpărăm au fost sau nu forțate.

Potrivit specialiștilor, pe lângă mucronul pronunțat, roșiile stimulate prezintă și alte trăsături care ar trebui să ne convingă să nu le consumăm.

Roșiile care au fost coapte forțat au o pulpă lemnoasă, cu părți verzi, dar și semințe în aceeași culoare, semne care indică, în primul rând, că nu au ajuns la maturitate, potrivit Antena 1.

Dacă roșia are coaja groasă și rigidă – e mare probabilitatea că a fost tratată cu substanțe chimice dăunătoare. Și sunt și mai mari șanse să fie verde în interior. În plus, semințele care nu s-au dezvoltat se află într-un țesut verde și gelatinos.

 „Stimulente pentru maturarea forţată a fructelor”

Specialiştii în horticultură au uneori motive întemeiate să creadă că cele mai multe roşii cu această trăsătură provin din solariile sau grădinile unor legumicultori care recurg pentru grăbirea coacerii la substanţe controversate, precum Ethrel sau 2,4D, interzise cândva tocmai pentru că erau folosite excesiv.

Trebuie ştiut că cele care au un ţugui foarte pronunţat au primit stimulatori, fie de polenizare, fie de maturare forţată a fructelor.

Putem vorbi de stimulatori aprobaţi, pe care pot să-i utilizeze cultivatorii, dar şi interzişi, care sunt mult mai concentraţi. Aceştia provoacă formarea acelui mucron foarte dezvoltat.

Se folosea în trecut şi încă se mai foloseşte, din păcate, 2,4D, un erbicid care a fost folosit mult timp ca stimulent pentru polenizare, chiar pentru maturare forţată a fructelor”, explica pentru „Adevărul”,  Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău.

În cât timp se coace o roşie

La tomate, fructul se dezvoltă în 50-55 de zile de la legare, iar după această perioadă, timp de 30-35 de zile are loc efectul de maturare, perioadă în care pigmenţii se transformă în licopen şi săruri minerale prin biodegradare.

Specialiștii spun că, dacă tai o roșie în jumătate și o analizezi, alveolele în care se află semințele ar trebui să fie exact de aceeași dimensiune.

Dacă sucul din interiorul roșiei are o consistență vâscoasă, acesta este un alt semn că a fost crescută cu multe chimicale și substanțe de coacere.

Un alt detaliu demn de luat în seamă este acela că roșia sănătoasă nu trebuie să prezinte pe miez vinișoare de culoare alb-gălbuie. Prezența lor denotă că semințele din interior încep să încolțească și acumulează solanina, o substanță extrem de toxică pentru organism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel