Din cuprinsul articolului
Laptele și produsele din lapte sunt printre principalele produse din alimentația copiilor, foarte bogate în calciu și care de multe ori nu pot lipsi de la mesele celor mici. Din nefericire, există copii care nu pot tolera lactoza!
Nicolae Oprea
Această intoleranță reprezintă o problemă destul de serioasă atât pentru prichindei cât și pentru părinții care nu știu cum să reacționeze într-o asemenea situație. În primul rand, intoleranța la lactoză se manifestă ca o problemă la stomac și de multe ori părinții nu știu de unde apar aceste afecțiuni. Totuși, intoleranța la lactoză nu este o tragedie, iar laptele poate fi înlocuit cu alte produse bogate în calciu. Iată care sunt principalele elemente ale intoleranței la lactoză!
Nu există o vârstă specifică
„Intoleranța la lactoză constă în faptul că organismul nu poate produce suficientă lactază, enzima necesară pentru digerarea lactozei, principalul component al laptelui de vacă si al altor produse alimentare. Ca atare, lactoza nedigerată rămâne în intestin și apar astfel problemele digestive care pot fi destul de inconfortabile. Nu se știe exact care sunt cauzele acestei intoleranțe, care poate fi și genetică”, ne-a explicat dr. Corina Zugravu, medic nutriționist.
Potrivit specialistei, nu există o vârstă anume la care copiii pot dezvolta această intoleranță, care se poate declanșa oricând, chiar și la adulți.
„În primul rând, intoleranța la lactoză se manifestă prin crampe, balonare, apoi, în aproximativ 30 de minunet de la consumul produsului ce conține lactoză se declanșează episodul diareic, care este destul de periculos, pentru că prin această afecțiune se pierd foarte mulți nutrienți. Foarte rar se întâmplă ca beblușii să dezvolte această toleranță la laptele matern, iar problema apare în general atunci când cei mici sunt înțărcați și se introduce lapetele de vacă. Există însă lapte praf special pentru copiii cu această problemă. Pentru copiii mai mari, care pot mânca iaurt sau kefir, aceste alimente sunt mai bune, pentru că nivelul de lactoză este mai mic. De asemena, laptele de soia este o alternativă”, ne-a mai spus dr. Corina Zugravu, specialist în nutriție.
Cum îți dai seama de această problemă a copilului
Așa cum spune și Corina Zugravu, este destul de puțin probabil ca un copil foarte mic să aibă intoleranță la lactoză, însă, părinții trebuie să fie siguri și să discute cu pediatrul despre această afecțiune. De altfel, doar pediatrul poate spune dacă un copil are această intoleranță. În mod normal, pediatrul trebuie să facă o legătură între simtomele digestive ale copilului și consumul de lapte sau produse lactate și astfel poate depista această problemă.
Potivit medicilor, lactatele trebuie eliminate din meniul copilului pentru câteva săptămâni și astfel se poate vedea dacă simptomele diareice și cele digestive în general, precum durerile abdominale și balonarea dispar.
Nu de puține ori se poate face o confuzie între intoleranța la lactoză și alergia la lapte, care este o afecțiune total diferită!
Alergia la proteinele din laptele de vacă este caracterizată printr-o reactie de hipersensibilizare de tip imuno-alergic a organismului la proteinele laptelui de vacă. „Nu este același lucru ca intoleranța la lactoză, care se manifestă prin refuzul, sau incapacitatea organismului de a digera lactoza”, spune dr Corina Zugravu. Totusi, spune specialista, simptomele pot fi și asemănătoare. De exemplu, diareea sau durerile abdominale după consumul de lapte pot fi cauzate și de alergia la lapte și de intoleranța la lactoză.
Dacă, însă, copilul prezintă o erupție uscată însoțită de mâncărimi și umflarea feței, buzelor sau a gurii când consumă produse lactate sau are urticarie, îi curg ochii sau nasul este posibil să aibă o alergie la una dintre proteinele din lapte.
Totodată, în timp ce mulți copii care au intoleranță la lactoză pot consuma cantități mici de lactoză, cei care sunt alergi la proteinele din lapte trebuie să renunțe la aceste produse. Ei bine, în cazul eliminării din meniu a tuturor produselor ce conțin proteine din lapte, părinții trebuie să se asigure că cei mici sunt satisfăcuți din puhct de vedere nutrițional, mai ales în ceea ce privește calciul, resposnsabil pentru creșterea sănătoasă a dinților și pentru dezvoltarea oaselor. În acest caz, medicul pediatru poate prescrie suplimente pe bază de calciu, dar trebuie suplimentată și alimentația bogată în calciu ce nu conține proteine din lapte. Laptele de soia este o variantă foarte bună, dar și legumele verzi!
– Erupții cutanate de tipul eczemelor,dermatita atopică ,edem al feț ei ,buzelor, ochilor și pleoapelor, rar poate să apară șocul anafilactic
– Manifestări respiratorii: rinoree ( secreții nazale apoase ), tuse spastică, seacă
– Manifestari digestive: scaune diareice foarte multe cu mucus, colici abdominale, mărirea de volum a abdomenului, vărsături. alimentare
– În cazurile severe copil slăbește sau nu ia în greutate
– Sindrom anemic cu aspect palid al feței, încercănat, apatie, lipsa poftei de mâncare, ceea ce duce la apariția edemelor hipoproteice iar în aceste cazuri este necesară internarea în spital.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…