Sari la conținut

Cum puteți reduce zahărul și sarea din dietă fără să renunțați la alimentele preferate

Foto: Journal of the American Geriatrics Society
Cei cu demență nu pot trece acest test simplu care implică desenarea unui ceas analog

Faptul că excesul de zahăr sau de sare în alimentaţie poate duce la probleme de sănătate grave nu este un secret; totuşi, diminuarea cantităţii acestora nu înseamnă neapărat o mâncare fără gust.

Iată  zece metode prin care mâncarea nu îşi pierde gustul, ci devine mai interesantă, odată cu renunţarea la o parte din cantitatea de sare sau zahăr.

1. Eliminaţi sarea din conservele de legume, ton sau pui. Dacă acestea sunt deschise şi conţinutul lor este aşezat sub jet de apă, cantitatea de sodiu din ele se va diminua cu 40%.

2. Adăugaţi condimente în timp ce gătiţi. De exemplu, prăjiţi legumele în câteva linguri de ulei de măsline suc de lămâie, puţină sare şi un praf de piper. Gătiți-le 15-20 de minute, timp în care amestecaţi.

3. Dacă puneţi puţin cimbru uscat în omletă, nu veţi mai simţi nevoia să adăugaţi sare atunci când o mâncaţi, ea fiind deja destul de aromată.

4. Reduceţi condimentele din taco. În cazul cutiilor de semipreparate de taco, puneţi doar jumătate din condimentele din cutie şi completaţi cu pudră de chili, pudră de ceapă şi chimion.

5. Folosiţi sos de spaghete mai puţin sărat. Luaţi două borcane cu sos de spaghete, unul cu cantitatea de sare cu care sunteţi obişnuiţi, altul, mai puţin sărat. Faceţi un amestec din cele două, reducând în timp cantitatea de sos sărat.

6. Îndulciţi-vă micul dejun adăugând fructe uscate în cerealele pe care le mâncaţi.

7. Pentru gofre, înlocuiţi siropul cu un sos din zmeură proaspătă. Pentru sosul de zmeură aveţi nevoie de o cană cu fructe şi o linguriţă de scorţişoară. Zmeura şi scorţişoara se fierb până când se îngroaşă.

8. Pentru a face orezul mai aromat, puteţi adăuga un baton de scorţişoară, un praf de cardamon sau un vârf de praf de ghimbir în apă, înainte ca aceasta să fiarbă.

9. La reţetele pentru desert, înlocuiţi jumătate din cantitatea de zahăr necesară cu piure de fructe. Piureul poate fi făcut în casă sau se poate folosi piure de fructe pentru bebeluşi, din comerţ.

10. Legumele pot avea arome inedite, dulci, dacă sunt combinate cu un condiment potrivit. Astfel, morcovii pot fi gătiţi cu ghimbir, piureul de cartofi dulci, cu scorţişoară şi spanacul, cu un praf de nucşoară.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel