Sari la conținut

Cum puteți prepara sănătos mâncărurile care îngrașă

Potrivit nutriţioniştilor, cei mai mulţi oameni nu se pot feri de tentaţia mâncărurilor grase sau excesiv de dulci. Sunt prea atractive pentru papilele gustative. Medicii ţin cont de acest lucru şi îndeamnă mai degrabă la ponderaţie decât la excluderea totală din alimentaţie a acestor categorii de alimente. Asta, deoarece chiar şi mâncărurile grase pot fi preparate într-un mod mai dietetic.

Ciolanul din iahnie şi smântâna din ciorbă, de evitat

Iahnia de fasole cu ciolan este una dintre mâncărurile greu de digerat, dar chiar şi pe aceasta o puteţi prepara într-un mod mai sănătos.

Specialiştii recomandă să nu îi adăugaţi grăsime sau rântaş, pentru a o păstra cât mai săracă în calorii.

„Iahnia tradiţională se face cu ceapă prăjită în ulei, ceea ce înseamnă un aport caloric mare. Nu vă sfătuiesc să o faceţi aşa”, atrage atenţia medicul nu triţionist Corina Zugravu.

O idee bună este renunţarea la ciolanul din iahnie. Mâncarea va fi mai puţin gustoasă, dar mult mai sănătoasă.

Ciorba de burtă este un alt aliment cu aport mare de calorii. Numărul acestora variază în funcţie de ingrediente.

„Smântâna ridică valoarea calorică a ciorbei de burtă, întrucât are mult colesterol şi acizi graşi saturaţi”, explică nutriţionistul Corina Zugravu. Pentru un conţinut mai mic de calorii, este bine să adăugaţi mai puţină smântână şi, eventual, să mâncaţi fără pâine.

„Dacă mâncaţi cu pâine, veţi adăuga calorii în plus”, avertizează nutriţionistul. Medicii recomandă folosirea supelor de legume şi evitarea sau „răsfăţul” mai rar cu ciorbe calorice, cum este, de exemplu, ciorba de burtă.

Plăcinte cu foitaj din comerţ

Plăcintele cu mere pot fi preparate într-un mod foarte sănătos. Cel mai indicat este foitajul care se găseşte în comerţ, făcut pe bază de grăsimi vegetale şi cu cât mai puţin zahăr.

„La plăcinta cu mere, fructele se taie cuburi, se stropesc cu zeamă de lămâie, ca să nu se oxideze, şi se călesc în ulei de palmier sau de struguri, nu în unt”, recomandă Corina Zugravu. Nutriționistulvă mai sfătuieşte să folosiţi mere golden, deoarece sunt mai dulci, deci va fi nevoie de o cantitate mai mică de zahăr.

Plăcinta cu dovleac este bine să fie făcută cu un soi anume: dovleacul plăcintar. „Culoarea sa este portocaliu-pal şi este puţin ceruit. Este unul dintre soiurile cele mai dulci”, spune Corina Zugravu. Specialistul recomandă rumenirea dovleacului, dat prin răzătoare, în ulei de palmier cu adaos de miere de albine şi scorţişoară.

Plăcinta cu brânză este recomandat să fie făcută cu brânză dulce degresată. „În combinaţie cu brânza degresată, puteţi folosi o lingurinţă-două de griş, ca să se lege mai bine compoziţia, în lipsa grăsimilor”, spune Corina Zugravu.

O astfel de plăcintă are între 350 şi 400 de calorii.

Mâncare gătită cu vin roşu

Băuturile alcoolice sunt o modalitate rapidă şi uşoară de a aduce multe calorii în organism. Un gram de alcool are în jur de şapte calorii.

„Vinul adăugat la mâncare aduce foarte multe calorii în organism”, spune medicul Corina Zugravu. Totuşi, vinul, în special cel roşu, este foarte bun deoarece conţine antioxidanţi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel