Semnele unor afecţiuni precum anemie, HIV, diabet ori osteoporoză sunt evidente şi la nivelul danturii.Medicii detaliază manifestările şi metodele în care vă puteţi proteja.
Gingiile roşii, inflamate sau cele care sângerează pot indica probleme de sănătate precum diabetul, boli de inimă sau chiar HIV.
Alteori, bacteriile care ajung în cavitatea bucală pot pătrunde în sânge, declanşând reacţii inflamatorii în alte părţi ale corpului.
1. Bacteriile din gură „pregătesc” infarctul
Unele studii arată că oamenii cu afecţiuni gingivale sunt mult mai predispuşi la boli de inimă decât cei care au gingiile sănătoase.
Una dintre teorii este că bacteriile orale pătrund în fluxul sanguin şi apoi se ataşează de plăcile de aterom (depunerile de pe vasele de sânge), îngreunând circulaţia sângelui şi pregătind „terenul” pentru un atac de cord.
„Studiile medicale au arătat fără echivoc că bolile parodontale, cauzate întotdeauna de factori microbieni, pot agrava prin infecţii suplimentare vasele de sânge, inclusiv cele din zona inimii sau a creierului. În plus, dacă există factori locali de inflamaţie, riscul de infarct este mai ridicat”, comentează medicul stomatolog Bogdan Bader, de la Cabinetul BB Clinic din Bucureşti.
2. Diabetul creşte vulnerabilitatea la infecţii
Diabetul reduce rezistenţa organismului în faţa oricărui fel de infecţii. Valorile crescute ale zaharurilor din sânge cresc riscul de a dezvolta boli ale gingiilor. În sens invers, bolile gingiilor pot face mai dificil de menţinut un nivel al colesterolului sub control. Protecţia gingiilor se face atât prin menţinerea zahărului din sânge la un nivel normal, cât şi prin perierea dinţilor după fiecare masă şi folosirea aţei dentare.
3. Osteoporoza „strică” osul maxilarului
Osteoporoza este o boală care afectează toate oasele din corp, inclusiv osul maxilarului, şi poate duce la pierderea dinţilor. Scăderea densităţii masei osoase poate duce şi la pierderea danturii şi asta pentru că maxilarul este expus efectelor osteoporozei, iar, în lipsa unei susţineri puternice, dinţii îşi pierd stabilitatea.
„Osteoporoza singură duce doar la diminuarea calităţii osului maxilar demineralizându-l. Deci, dacă femeia are o boală parodontală, va pierde mai repede dinţii fiindcă resorbţia osului va fi în cazul osteoporozei mai accentuată”, adaugă medicul stomatolog.
4. Culoarea gingiilor îţi poate spune dacă eşti anemic
În cazul persoanelor anemice, gura se poate inflama mai uşor, limba devine umflată şi netedă. Cei anemici nu au în sânge suficiente celule roşii sau acestea nu conţin suficientă hemoglobină. Ca urmare, organismul nu este suficient oxigenat. Există diferite tipuri de anemie iar tratamentul variază, fiind preferabil să fie stabilit de un medic hematolog.
5. Eroziunea smalţului dentar, semn de anorexie şi bulimie
Un medic dentist este primul care poate observa semnele unei tulburări de alimentaţie precum bulimia. Din cauza vărsăturilor, acidul din stomac ajunge în contact cu smalţul dinţilor pe care îl erodează.
Alte efecte ale alimentaţiei necorespunzătoare pot fi respiraţia urât mirositoare sau umflarea gâtului.
Starea dinţilor mai este afectată în cazurile de anorexie, bulimie sau alte tulburări de acest gen, din cauza dezechilibrelor nutriţionale.
6. Semnele HIV: afte şi pete albe sau gri pe limbă
Persoanele cu HIV sau SIDA pot dezvolta mult mai uşor afte sau leucoplazii, nişte pete albe sau gri pe limbă sau în interiorul obrazului. Cei infectaţi cu HIV au un sistem imunitar slăbit şi sunt incapabili să lupte pentru a opri infecţiile.
Se pot confrunta de asemenea cu senzaţia de gură uscată, dificultate în a mesteca, înghiţi sau chiar în vorbire.
7. Risc de naştere prematură
Statisticile arată că cele mai multe femei care au avut diferite probleme ale dinţilor sau gingiilor au născut mai devreme de termen sau copiii nu aveau greutatea ideală.
Există o legătură directă între sarcină şi inflamaţiile sau infecţiile gingiilor, prin prisma schimbărilor hormonale pe care le presupune această perioadă pentru o femeie.
„Microbii intră în sistemul circulator, ajung la făt şi influenţează dezvoltarea lui”, adaugă medicul.
8. Poliartrita reumatoidă face gingiile sensibile
Cei care suferă de poliartrită reumatoidă prezintă un risc de opt ori mai mare de a face boli ale gingiilor decât persoanele care nu au afecţiunea. Vestea bună ar fi că tratamentele pentru inflamarea gingiilor pot reduce şi durerile articulaţiilor.
Cum strică stresul dantura
Dacă ai un stil de viaţă stresant, suferi de anxietate sau depresie, ai putea fi inclus la grupul considerat „de risc” pentru probleme de sănătate orală. Nivelul crescut de cortizol produs atunci când suntem supuşi stresului face ravagii şi la nivelul gingiilor.
Alt mod prin care stresul afectează dinţii este faptul că stilul de viaţă agitat duce la o mai slabă îngrijire orală. Mai mult de 50% dintre persoanele stresate nu se spală suficient pe dinţi.
Alte rezultate ale stresului sunt consumul de alcool, fumatul şi scrâşnitul dinţilor, toate dăunătoare sănătăţii orale.
„Bruxismul e un răspuns al subconştientului la stres”, comentează stomatologul Bogdan Bader.