Sperand sa obtinem un bronz auriu deosebit la plaja sau fascinati de diferite activitati in aer liber multi dintre noi ajungem sa ne expunem in exces la soare si experimentam, macar o data in viata, dureroasele arsuri solare.
Scutul natural al pielii echivaleaza cu aproximativ SPF 4, astfel incat arsurile solare pot aparea cu usurinta daca ne expunem pe plaja fara protectie solara sau daca petrecem timp in aer liber intr-un interval orar cand cantitatea si intensitatea razelor UVA si UVB este maxima.
„Cand suntem expusi in exces la razele UV, pielea isi sporeste productia de melanina, un pigment localizat in stratul superior al pielii (epiderma). Intensificarea productiei de melanina reprezinta modul organismului de a proteja straturile profunde ale pielii, in vreme ce bronzul la randul lui, odata format, actioneaza ca un scut impotriva luminii ultraviolete. Cu toate acestea, cantitatea de melanina produsa pentru protectie este determinata de genetica, astfel incat persoanele cu pielea deschisa la culoare produc mai putina melanina si sunt, deci, mai susceptibile la aparitia de arsuri solare”, explica dr. Laurentiu Vladau, specialist dermatolog.
Bineinteles ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa prevenim arsurile solare, pentru a evita cojirea pielii, roseata si usturimea, aparitia de vezicule pe moment, precum si imbatranirea prematura si aparitia cancerului pe termen lung. Daca totusi pielea se arde, este indicat sa urmam cateva reguli simple, necasare pentru a minimaliza efectele negative.
Primii pasi in tratarea arsurilor solare
O compresa rece pe pielea arsa de soare este utila pentru ameliorarea durerii produse de arsurile solare instant. Un dus rece sau o baie, de asemenea, vor aduce mult dorita senzatie de racorire, iar lavanda sau uleiul esential de musetel adaugate in apa vor ajuta la ameliorarea usturimii.
„Sunt de evitat sapunurile sau produsele cosmetice parfumate deoarece acestea tind sa usuce si mai mult pielea deja uscata si arsa de soare. Pielea se tamponeaza cu grija cu un prosop curat si nu se sterge, caci riscam sa o iritam si mai mult. Au efecte benefice in cazul arsurilor solare lotiunile care contin aloe vera, cunoscuta pentru rolul hidratant si calmant. Ba mai mult, unele produse cu aloe contin si lidocaina, un anestezic care poate ajuta la ameliorarea durerii provocate de arsurile solare. Aloe vera este, de asemenea, un bun hidratant pentru pielea care se exfoliaza”, adauga medicul.
Este important sa bem multa apa, mai ales ca inlocuirea fluidelor corporale pierdute va ajuta pielea sa se vindece mai repede. Vitamina E reprezinta un antioxidant care poate ajuta la reducerea inflamatiei si poate fi utilizata direct pe piele sau ca supliment alimentar.
Veziculele – semn al severitatii arsurii
Veziculele care isi fac aparitia reprezinta un semn al unei arsuri solare severe. Cel mai indicat este ca ele sa fie acoperite pentru a preveni ruperea lor, ceea ce ar putea duce la infectii. “Acoperisul” veziculei este de fapt epidermul, stratul superficial al pielii, a carui inlaturare va duce la o bariera cutanata penetrata si susceptibila.
„Vezicula reprezinta o acumulare de fluid intre epiderm si derm datorata dilatatiei si permeabilizari vaselor de sange din piele ca urmarea a temperaturii externe crescute. Cei cu pielea deschisa la culoare sunt mult mai susceptibili spre a dezvolta vezicule odata cu arsurile solare, spre deosebire de cei cu pigmentare mai inchisa. Aceste vezicule pot aparea oriunde pe corp si uneori poate dura cateva zile pana sa apara la suprafata”, explica dermatologul.
Daca luati orice medicamente care fac pielea mai sensibila la soare (cum ar fi tetracicline, tiazide, sulfonamide, fenotiazine, contraceptive orale, diuretice, medicamente pentru diabet) contactati medicul pentru a vedea daca pot fi inlocuite, pentru a evita arsurile de soare. Nu incetati sa luati niciun medicament prescris fara a consulta medicul care le-a prescris!
Este recomandat sa se evite expunerea la soare pana se estompeaza arsurile solare; expunerea la razele UV nu ar face decat sa inrautateasca lucrurile. Daca apar vezicule pe o mare suprafata a corpului, insotite de febra si frisoane, senzatie de ameteala si confuzie, apelati urgent la ajutor de specialitate.
Chiar daca pielea se va vindeca, arsurile solare fiind doar temporare, efectele negative pot fi resimtite pe termen lung. Episoadele repetate de arsuri solare aduc un risc substantial de aparitie a cancerului de piele si de imbatranire prematura a pielii, astfel ca ca cel mai bun remediu ramane prevenirea lor. Utilizati intotdeauna protectie solara cu SPF 30 sau mai mare, purtati imbracaminte si ochelari de soare de protectie si evitati expunerea directa la razele UV.
O masă caldă pentru copiii din zone defavorizate. Centrele E.G.A.L. oferă copiilor din comunități vulnerabile…
Secretul unei vieți bune. Prof. Dr. Vlad Ciurea a dezvăluit care este secretul unui trai…
De când se știe, Liz Long, 57 de ani, s-a luptat cu alimentele și digestia.…
Pentru o parte dintre nativi, următoarea perioadă poate să aducă modificări importante și provocări puternice…
Prof. Dr. Vlad Ciurea, unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi din România, explică cum funcționează…
Dimineți reci și temperaturi sub zero grade, dar apoi... Vezi prognoza meteo pentru următoarele două…