Din cuprinsul articolului
Cum putem ține căpușele departe de casă. Căpușele nu sunt un pericol doar în parcuri sau grădini. Ele pot ajunge ușor în case, fiind aduse chiar de noi sau de animalele de companie. Căpuşele sunt paraziţi externi, care se hrănesc cu sângele corpului gazdă (om sau diverse animale). La om, pot produce o serie de boli, cea mai cunoscută fiind Boala Lyme.
Cele mai frecvente boli transmise de căpușe includ boala Lyme, babesioza, ehrlichioza, anaplasmoza, erupție cutanată asociată cu căpușele și tularemia. Din fericire, există mai multe modalități de a preveni aceste infestări cu căpușe înainte ca acestea să aibă șansa de a o face. Spre deosebire de alți dăunători nedoriți, cum ar fi furnicile, păianjenii și chiar șoarecii, căpușele nu rătăcesc singure în case, iar asta face ca detectarea și eliminarea lor din timp să se facă mai ușor.
De aceea, este o problemă pe care oamenii trebuie să o identifice și să o abordeze cât mai curând posibil pentru a evita eventualele probleme de sănătate cauzate de bolile transmise de căpușe. Housedigest arată ce se poate face pentru a ține căpușele departe de interiorul casei.
Înțepătura sau mușcatura de căpușă sunt ușor de recunoscut, pentru că, în cele mai multe cazuri, sunt vizibile. Există riscul ca înțepăturile de foarte mici dimensiuni să nu poată fi observate. De aceea, după revenirea după o ieșire în pădure sau în parc, este important să ne verificăm foarte bine, din cap până-n picioare. În timp ce se hrănesc cu sângele oamenilor și animalelor de companie pentru a obține nutrienți, căpușele pot transmite gazdelor boli care pot pune viața în pericol.
Verificați dacă ați adus căpuşe în casă
Verificați-vă corpul, îmbrăcămintea și animalele de companie înainte de a intra în casă, după ce ați fost în parc sau în pădure pentru a vă asigura că nu aduceți niciun parazit. Aveți grijă mare atunci când inspectați extremitățile, capul (în special în spatele urechilor), talia și orice alt segment de piele expusă. Căpușele nu au capacitatea de a zbura, așa că de obicei se atașează de partea inferioară a corpului. În cazul câinilor, care petrec mult timp afară, în iarbă, căpușele se pot prinde oriunde pe corp. Cu toate acestea, coada, picioarele și capul sunt cele mai importante de verificat.
Soluții ideale pentru animalele de companie
Folosirea unor spray-uri anti-căpușe în spații exterioare este o altă modalitate excelentă de a vă proteja pe voi și animalele de companie. Toate animalele de companie ar trebui să fie tratate cu medicamente împotriva căpușelor. Acestea eliberează o substanță chimică, prin care sângele animalului devine otrăvitor pentru purici și căpușe, ucigându-le dacă se prind de piele.
Faceți curățenie în curte cât mai des
Păstrarea unei curți cât mai bine îngrijite este la fel de importantă. De exemplu, căpușelor le place să se ascundă în vegetația densă. De asemenea, este o idee bună să investiți într-un gard mai mare, pentru a ține departe animalele sălbatice, care adesea sunt vehicule pentru căpușe.
Cum îndepărtăm în siguranță căpușele cu penseta
Folosiți o pensetă, pentru a o apuca de cap, cât mai aproape de piele. Trageți încet şi ferm până se desprinde căpuşa de piele. Căpuşa trebuie scoasă uşor, prin rotire, evitând strângerea între degete a abdomenului căpuşei care favorizează trecerea Borreliilor din glandele salivare în plagă. În cazul în care analiza căpuşei este negativă (nu contine bacterii), nu este nevoie de tratament cu antibiotic.