Din cuprinsul articolului
Cu toții ne dorim să avem greutatea ideală și din acest motiv, de multe ori apelăm la dieta drastice care se dovedesc ineficiente pentru organismul nostru. Terapeutul Anca Alungulesei ne explică rolul important pe care îl joacă creierul nostru atunci când ne propunem să slăbim. Aceasta propune o nouă abordare de slăbit – psihodieta – care ne ajută să eliminăm kilogramele în plus, fără frustrările sprecifice unei diete de slăbit clasice.
„Psihodieta este mai mult decât un plan alimentar. Este o metodă integrativă de slăbit, în care eu mă folosesc de mai multe principii dovedite ştiinţific. Mai exact, mă folosesc de principiile neuroştiinţei pentru a-i învăța pe oameni cum funcționează creierul. Despre neuroplasticitatea creierului, dar și cum ne ajută toate acestea pentru a depăși poftele alimentare, dar și trauma kilogramelor în plus”, a precizat terapeutul Anca Alungulesei, în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate.
Fără a simţi presiunea unei diete clasice, persoanele care aleg să adopte Psiho-Dieta, intră alături de terapeutul Anca Alungulesei, într-un proces complex de auto-cunoastere şi auto-explorare a minţii şi corpului, care durează 8 săptămâni, timp în care pot slăbi între 7 şi 10 kg şi în urma căruia ajung să mănânce tot ce îşi doresc fără să se mai îngraşe, pentru că învaţă cum funcţionează mintea atunci când vine vorba despre mâncare şi kilograme.
„Absolut orice mesaj care vine din mediu către persoane, către individ sau orice mesaj intern pe care ni-l transmitem noi, aduce niște transformări din punct de vedere biochimic în organism.
Dacă eu ca și persoană vin în contact cu un factor stresor și îl interpretez ca atare și nu știu cum să ies din zona de stres, în organism se produc următoarele modificări: creşte nivelul de cortizol, creşte adrenalina, glicemia. Ştim că glicemia duce la îngrăşare sau la imposibilitatea de a elibera surplusul de kilograme.
Neuroştiinţa ne învaţă că faptul că, creierul nostru, mintea voastră are o calitatea extraordinară care se numeşte neuroplasticitate. Ce înseamnă mai exact? Să ne imaginăm o plastilină pe care o modelăm cum vrem noi. La fel se modelează și creierul.
Învățarea pentru creier ce înseamnă? Toate acțiunile pe care, eu, ca individ, le fac zilnic. Efectiv, toate gândurile care rulează în minte și toate cuvintele pe care le rostesc.
Este un proces integrat, dar este primul pas. Eu dacă spun despre minte anumite lucruri, cum ar fi că procesul de slăbire este greoi, că este dificil, că eu nu voi reuşi niciodată, că nu am cum să slăbesc, că este ceva defect la mine şi la restul lumii, nu. Aceste mesaje se duc direct la nivel neurocerebral şi se întipăresc acolo.
Inamicul siluetei nu este mâncarea, ci mintea noastră. Pe de o parte, poate să fie cel mai mare critic sau poate fi cel mai mare ajutor, aliat sau antrenor„, spune terapeutul.
„Este necesar să ne întoarcem şi puţin la copilărie şi să vedem ce ni se spunea în copilărie. Am crescut cu fel şi fel de convingeri Mănâncă tot din farfurie ca să crești mare; Nu-ți lăsa norocul în farfurie; Banii se câștigă greu, nu aruncăm mâncarea. Foate mulţi părinţi apelează la această strategie”, mai spune Anca Alungulesei.
„De multe ori, persoana nici nu ştie de ce vrea să slăbească. Ştie într-un fel că vrea să slăbească ca să arate bine sau că vrea să se încadreze într-un anumit tipar de haine. De aici, se oprește motivația. Motivația aceasta nu este sustenabilă. Pentru că ea va zbura pe fereastră la prima prăjitură pe care ai văzut-o după 3 zile în care nu ai mâncat dulce.
Avem nevoie să ne activăm motivația internă, care există la fiecare dintre noi și de care depind aceste lucruri superficiale. O motivație sustenabilă este să-ți dai seama că ai mai multă energie, că îți place mai mult de tine.
În momentul în care noi transmitem mesaje: vreau să fiu slabă, subconştientului nu-i place ca tu, ca individ să fii slab. Te vrea puternică. Un mesaj corect ar fi: să fii suplă, în formă, dar nu slabă. Nici slăbirea sau dieta nu sunt cuvintele potrivite. Trebuie să ne dorim să fim sănătoşi şi supli„, mai precizează terapeutul.
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…