Cum putem să facem față vremurilor? Părintele Calistrat: „Trebuie să învățăm să ne adaptăm istoriei în care trăim!”

Cum putem să facem față vremurilor? Părintele Calistrat: „Trebuie să învățăm să ne adaptăm istoriei în care trăim!”

Trăim vremuri dure, în care am devenit conștienți mai mult ca oricând că sănătatea, familia, pacea, credința sunt ceea ce contează cu adevărat.

Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași a transmis un cuvânt de îmbărbătare pentru toți românii. „Trebuie să fim oameni luminați, trebuie să fim oameni atenți, trebuie să fim oameni credincioși, trebuie să fim oameni bărbătoși”.

„Ce-ai face dacă ar fi bombe deasupra capului?

Părintele Calistrat a povestit o întâmplare despre o femeie, Zenovia, cu 12 copii, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și crește copiii. Femeia și-a lăsat copiii în refugiu, cu sora sa și a plecat unde a văzut cu ochii să facă rost de mâncare.

„M-am suit în tren, și din Botoșani m-am trezit în Oltenia. Doar sunt femeie sănătoasă. Și m-am dus din poartă în poartă, doar eram femeie sănătoasă. Și-am spus „Îți spăl, îți calc… mie trebuie să-mi dai niștr grăunțe, că-mi mor copiii de foame”.

Și după trei săptămâni o babă care creștea 12 copii, să fi avut 46 de ani pe atunci, s-o întors din Oltenia cu doi saci de grăunțe. Le fierbea, punea lapte dulce în ele, de la vacă, și dădea la copii să mănânce.

Azi, vai, șomaj, vai, s-o pierdut locul de muncă, vai, ce mă fac, vai, sunt nenorocit. Dar ce-ai face dacă ar 12 guri de hrănit? Dar ce-ai face dacă ar fi bombe deasupra capului?

Acei oameni au ajuns toți gospodari, au crescut și și-au însurat băieții, și-au făcut casă, și-au făcut masă. Și-au făcut tot ce era nevoie  nu s-au disperat, „gata, mă sinucid””.

Părintele Calistrat: „Trebuie să învățăm să ne adaptăm istoriei în care trăim!”

Apelul Părintelui Calistrat către toți românii este acela de adaptare la vremuri, de curaj, de credință.

„Trebuie să învățăm să ne adaptăm istoriei în care trăim!

Dacă am vrut Babilon, ni s-au încâlcit mințile ca la Babilon. Și-o să mă întrebați de ce folosesc termenul ăsta… Foarte simplu.

Unii vor religie, unii nu vor religie. Unii vor Dumnezeu, unii nu vor Dumnezeu. Unii vor familie, unii nu vor familie. Unii vor muncă,, unii nu vor muncă. Unii vor plâns, alții vor râs. Unii vor supărare, alții vor distracție. Unii vor dezmăț, alții vor seriozitate. Ce poate să se cheme asta decât un Babilon?

Exact așa-i și societatea: e un Babilon modern, condus de IT, condus de internet, condus de mass media, condus de lege, condus de corupție, condus de nepăsarea omului, condus de neputințele omului, de viciile lui, de tot.

Ei, cine este înțelept acestui val, se oprește în loc, deschide Scriptura și citește la marele om al lui Dumnezeu, Noe.

(…) Și-acuma o să mă întrebați, „Dar ce, părinte, ne amenințați cu Potopul?” NU!

Se pare că trăim o vreme când trebuie, încet-încet, dacă credem cu adevărat în Dumnezeu, să ne retragem discret lângă corabia lui Noe.

Nu cum îmi scria o babă pe internet, „Ce părinte, îndemnați oamenii la biserică, ca să aveți bani de lumânâri și să aveți bani de pomelnice?”.

Da, doamnă, exact de asta s-a răstignit Cristos, ca să aibă popii bani se lumânări și de pomelnice, într-adevăr.

Ce înseamnă să fii lângă biserică? Părintele Calistrat: „Zici o rugăciune o rugăciune către Dumnezeu și te liniștește, te luminează”

„A fi lângă biserica lui Cristos, înseamnă a fi cu Noe în corabie.

A fi cu biserica lui Cristos, înseamnă a fi hrănit cu pâinea cea vie.

A fi cu Cristos și în corabie înseamnă a avea nădejde și curaj, în primejdiile care vin.

Chiar dacă e greu, te-ai pus în genunchi seara și ai zis un Paraclis. Nu poți un Paraclis, zici un Tatăl nostru. Nu poți un Tatăl nostru, zici un Psalmul 50. Nu zici un Psalmul 50, zici o Preasfântă Treime, o Cuvinese cu adevărat. Nu poți, zici acolo un Înger păzitor. Nu poți, zici un Împărate ceresc.

Dar zici o rugăciune o rugăciune către Dumnezeu și te liniștește, te luminează. Începi să realizezi că nu ești singur pe pământ. Cineva te poate sprijini din spate.

(…) Eu nu cred în Apocalipsă, că mâine ar veni sfârșitul, că asta e treaba Tatălui. Dar, a te uita cum lucrurile se degradează în jurul tău și a sta nepăsător, și a fi la fel de receptiv și de îndrăcit sufletește, ca aprinzând o lumânare în biserică, tu sărăcești, dar aprinzând zilnic 24 de țigări dintr-un pachet care costă 12 lei, te îmbogățești…

De ce spun lucrul acesta? Asta arată cât este de demonizat sufletește. A lua salariul și a-l toca la păcănele și a spune că ești bogat… Și a cumpăra o prescură care costă un leu, ca să-l pomenești pe mortul tău sau pe viul tău din casă, înseamnă o sărăcie, asta înseamnă și mânia lui Dumnezeu pentru noi.

Când ai adus tu o prescură și s-a făcut anafură din ea, și a luat ăla o bucățică, ăla o bucățică, nu l-ai îmbogățit numai pe preot. Te-ai îmbogățit tu, ca și creștin. Că o firimitură de pâine din casa ta, ți-a sfințit întreaga gospodărie.

Dumnezeu fără omenire este Dumnezeu. Omenirea fără Dumnezeu este absolut nimic

(…) Dacă lipsește un strop de Dumnezeu, societatea aceea este praf. Dumnezeu fără omenire este Dumnezeu. Omenirea fără Dumnezeu este absolut nimic.

(…) Trebuie prin lucrarea postului și a rugăciunii să lustruim un pic creierele, dar cum? Nu netede ca mărul, ci printre circumvoloțiuni să poate să poate să umble neuronii, că s-au blocat, s-a depus rugină. Mintea nefolosită se numește minte odihnită. Ne domonstrează știința, că 15% din capacitatea creierului uman este folosită într-o viață. Restul rămâne nefolosit. Și acuma și mai mult rămâne nefolosit, pentru că au dispărut citirea, cunoașterea, cercetarea, descoperirea, priceperea. A dispărut mistica, a dispărut revelația, a dispărut luminarea, a dispărut uimirea, extazul, răpirea…

Nici nu mai există așa ceva, toate sunt la nivel de poveste. Și-atunci de unde să ai creiere luminate și de unde să ai minți ascuțite, și de unde să ai înțelepciune, să cunoști adâncurile științei și măsurile dumnezeești, dacă noi nu suntem la măsura să ne cunoaștem, uitându-ne la noi prin oglindă, după semnele reale ale biologiei, dacă suntem bărbat sau femeie.

(…) Dacă ne uităm ce este astăzi în societate, suntem într-un Babilon perfect. Nu se înțelege om cu mama lui. Nimeni nu mai știe ce vrea. Unul spun așa, altul spune așa, doi nu spun la fel. De ce? Că dacă ar spune doi la fel, ar fi o chestie de normalitate. Dar în momentul în care spune fiecare ce vrea el, el e cel mai mare, e punctul lui de vedere, el e personalitatea, el e vârful, el e cheia, el e miza.

Uitați-vâ în jurul nostru și vedeți că lucrează Domnul. Uitați-vă în jurul nostru și vedeți că toți oamenii se tem de moarte, dar nu se pregătesc de moarte. Toți oamenii își doresc viața, dar nu se pregătsc de viață. Toți oamenii își doresc sănătatea, dar n-au grijă de sănătate”, a mai spus Părintele Calistrat.