Categories: Ştiri sănătate

Cum procedează persoanele care dețin un certificat fals, dar ulterior vor să se vaccineze?

Chiar și în prezent, după tot efortul de a introduce vaccinurile anti-COVID cât mai clar, anumite persoane refuză vaccinarea. Acest lucru a determinat generarea de certificate false COVID, pentru a beneficia de avantajele vaccinării. Cu toate acestea, cum procedează persoanele care vor să renunțe la documentul fals și să se vaccineze?

Situația epidemiologică din România a evoluat într-un mod foarte negativ. Astfel, chiar și persoanele care refuzau vaccinul până în acest moment au optat pentru imunizare.

Câteva dintre aceste persoane aveau deja un document fals, generat pe baza datelor personale.

Autoritățile susțin că este necesară stabilirea unei proceduri pentru astfel de situații.

Ai certificat fals dar vrei să te vaccinezi?

În contextul în care poliția anchetează sute de dosare ce vizează eliberarea ilegală de certificate verzi, doctorul Valeriu Gheorghiță a fost întrebat în conferința de astăzi ce pot face persoanele care au obținut un astfel de document ce le atestă în mod fals vaccinarea, iar ulterior chiar doresc să se vaccineze.

Autoritățile ar trebui să stabilească o procedură pentru astfel de situații, spune el, dar primul pas trebuie să îl facă cei în cauză, cu asumarea faptei.

„ În primul rând, trebuie să declare, evident, că au un certificat fals. Asta înseamnă să devoalezi faptul că la un moment dat ai fost părtaş sau ai solicitat și că cineva ți l-a și acordat.

Din punct de vedere al modalității juridice în care să se desfășoare acest lucru, nu cred că există la acest moment un cadru legislativ care să te exonereze de vreo vină, dar da, cred că niciodată nu e prea târziu, persoanele respective au dreptul să se și vaccineze.

Cred că aici, într-adevăr, trebuie să ne gândim la această posibilitate, pentru că da, până la urmă, din punct de vedere epidemiologic, pe noi ne interesează ca persoanele să fie vaccinate.

Este o situație extrem de gravă care s-a produs și care a decredibilizat foarte mult toată munca sistemului medical din această perioadă și nu doar pe plan intern, ci și pe plan internațional”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit RRA.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: