Deşi pare imposibil, experţii susţin că putem scăpa de kilogramele în plus fără să facem schimbări în alimentaţie şi fără să facem exerciţii fizice. Tot ce trebuie să facem este să petrecem mai mult timp stând în picioare.
Potrivit unui studiu realizat de WeightWatchers, 67 la sută dintre oameni îşi petrec 20 de ore pe zi stând jos sau întinşi.
Ne uităm tot mai mult la televizor, în medie patru ore pe zi, deşi mulţi dintre noi susţinem că avem vieţi foarte aglomerate.
„Chiar dacă faci exerciţii cel puţin 30 de minute pe zi, tot poţi să întâmpini probleme de sănătate din cauza sedentarismului. Mesajul este clar: Mişcaţi-vă mai mult şi staţi jos mai puţin”, a declarat Stuart Biddle, profesor în cadrul Universităţii Loughborough.
Acesta a întocmit o listă cu câteva schimbări care pot fi făcute pentru ca oamenii să nu mai stea jos sau întinşi atât de mult timp. Printre acestea se numără, vorbirea la telefon stând în picioare, mutarea calculatorului pe masa de călcat, udarea grădinii cu stropitoarea şi nu cu furtunul, spălarea manuală a vaselor.
Potrivit cercetărilor, cinci minute de stat în picioare la fiecare 30 de minute într-o zi de lucru, respectiv o oră şi 20 de minute pe zi, înseamnă arderea a peste 2.500 de calorii într-un interval de o lună.
„Bineînţeles, că orice activitatea fizică suplimentară şi un regum alimentar atent vor ajuta şi mai mult, însă schimbările mici, precum statul în picioare şi mişcarea la fiecare jumătate de oră poate reprezenta un pas important în pierderea în greutate. Schimbările trebuie făcute treptat. Dacă te mişti mai mult stând în picioare, atunci beneficiile vor fi şi mai mari”, a mai spus Stuart Biddle.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…