Stilul de viață nesănătos, alimentația dezechilibrată, sarcina și vârsta si-au lăsat amprenta inestetică asupra corpului dumneavoastră și nu mai sunteți mulțumiti de aspectul fizic? Abdominoplastia vă poate reda linia armonioasă a corpului, eliminând pielea încreţită, întărind muşchii abdominali şi aplatizând abdomenul.
Hotărârea de a scăpa de surplusul de grăsime din zona abdominală este în strânsă legătură cu percepția pe care o are fiecare persoană în parte despre un abdomen perfect. Această dorința este susținută constant și de imaginea unei siluete perfecte promovate în mass media de către persoanele publice. Atât femei, cât și bărbați, apelează cu încredere la această procedură, după ce dietele și exercițiile fizice nu au dat rezultate.
”Abdominoplastia este o metodă chirurgicală solicitată de foarte multe persoane care își doresc un abdomen plat și estetic. De asemenea, poate fi de mare ajutor femeilor care au avut sarcini multiple şi au muşchii abdominali mult depărtaţi. Este important ca fiecare persoană să respecte câteva reguli generale înainte de intervenție, pentru un rezultat cât mai bun: să renunțe la consumul de băuturi alcoolice și tutun cu câteva săptămâni înainte și după intervenție, să întrerupă administrarea medicamentelor anticoagulante, să curățe foarte bine pielea din zona de intervenție cu săpun medical antibacterian pentru a reduce riscul de infecții și să întrerupă alimentarea organismului cu cel puțin 6 ore înainte de intervenție”, a declarat dr. Cristian Nițescu, medic primar chirurgie plastică şi doctor în ştiinţe medicale.
Ce presupune intervenția în sine?
Abdominoplastia se realizează sub anestezie generală sau rahianestezie/peridurală, internarea fiind obligatorie. Ca timp operator, această procedură poate dura între 2 și 4 ore, iar în funcţie de complexitatea operaţiei, externarea se va face în următoarea zi sau după 2-3 zile
de spitalizare. Intervenția presupune refacerea tensiunii musculare la nivelul trunchiului, refacerea tonusului muscular la nivelul peretelui abdominal, remodelarea și suturarea fasciei abdominale (pentru întărirea peretelui abdominal), repoziționarea estetică a ombilicului, precum și, în multe cazuri, reconturarea precisă prin liposucție, pentru estomparea zonei de tranziție a grăsimii și eliminarea flancurilor localizate.
Se recomandă repausul la pat în primele zile și evitarea activităților fizice intense pentru 3-4 săptămani postoperator. Pentru o vindecare în condiții optime, este necesară purtarea unei burtierei elastice timp de 1-2 luni.
Când este abdominoplastia contraindicată?
Femeile care doresc să mai rămână pe viitor însărcinate, nu sunt candidatele ideale pentru abdominoplastie, deoarece muşchii verticali ai abdomenului refăcuţi în urma tratamentului se pot distanța din nou în perioada gravidităţii. De asemenea, persoanele care sunt în timpul unui proces de slăbire, sunt sfătuite să amâne operaţia de abdominoplastie până după stabilizarea rezultatelor dietei.
De reținut este faptul că o intervenție de abdominoplastie vă poate garanta rezultatul mult așteptat, doar în cazul în care urmați îndeaproape sfaturile doctorului chirurg. După consultație și studierea cazului particular, acesta poate stabili cu exactitate ce este potrivit pentru dumneavostră.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…