Din cuprinsul articolului
Cum poți obține banii din Pilonul 2 de pensii de la o rudă decedată. Banii economisiți în pensia privată pot fi transmiși moștenitorilor. În cazul decesului titularului, rudele acestuia primesc întreaga sumă acumulată în contul Pilonului II de pensii. Procedura este simplă: beneficiarii trebuie doar să depună o cerere, iar suma totală poate fi eliberată în contul lor în decurs de zece zile.
Anterior, fondurile acumulate în Pilonul II de pensii al defunctului erau automat transferate către contul de pensie privată obligatorie al unui moștenitor, care avea dreptul să le retragă la momentul pensionării. În plus, cei fără un loc de muncă puteau solicita retragerea imediată a acestor fonduri. De acum înainte, pentru a primi acești bani, este necesar doar să se dovedească calitatea de moștenitor.
„E doar o simplă cerere în baza căreia trebuie să demonstrezi că ai fost rudă cu decedatul și vei primi banii după opțiunea pe care ai făcut-o, ori toți banii odată, ori eșalonat pentru următorii cinci ani. Asta în funcție de nivelul financiar al oricărei familii, nu cred că se bucură nimeni de un deces, motiv pentru care atunci când primesti banii respectivi e bine să te gândești foarte clar la ce îi vei folosi, suma medie e 28.905 lei și e o sumă destul de mare care te poate ajuta într-o asemenea situație. 30% din retrageri sunt din cauza decesului participantului la Pilonul II,” a explicat analistul economic Adrian Negrescu, pentru euronews.
Cum poți obține banii din Pilonul 2 de pensii de la o rudă decedată
Există două opțiuni disponibile: poți opta pentru plata integrală, ceea ce înseamnă că vei primi toți banii acumulați în contul proprietarului într-o singură tranșă, sau poți alege plata în rate, constând în plăți egale pe parcursul a cel mult cinci ani.
Experții în economie ne sfătuiesc să contribuim la fondurile private, pentru a nu depinde exclusiv de sistemul fragil al pensiilor de stat în viitor.