Femeile care arată mai tinere decât sunt de fapt au un risc mai scăzut să dezvolte boli cardiovasculare sau să sufere un accident vasculare cerebral decât cele care au riduri, potrivit unui nou studiu.
Cercetătorii au studiat 260 de femei, pe care le-au separat în două grupuri: cele cu risc mare de boli de inimă, şi cele cu risc scăzut.
Apoi, oamenii de ştiinţă au evaluat înfăţişarea femeilor, bazându-se pe studierea feţei şi pe ridurile de pe interiorul braţului superior, loc în care este cel mai puţin probabil să apară semne de îmbătrânire prematură.
Pentru prima dată, s-a a descoperit o legătură între înfăţişare şi tensiunea arterială: femeile care arătau mai tinere aveau o tensiune mai mică şi un risc scăzut de a face boli cardiace, conform echipei de cercetători compusă din specialişti de la Centrul Medical Universitar Leiden din Olanda.
Însă nu se ştia sigur dacă era ceva în conformaţia acestor femei care le ajuta să arate mai tinere sau dacă ele erau mai înclinate să folosească produse şi proceduri cosmetice scumpe, fapt care ar fi demonstrat că şi-ar fi putut permite şi medicamente şi terapii mai bune pentru menţinerea sănătăţii inimii.
Pentru a stabili legătura între înfăţişare şi riscul de boală, cercetătorii au studiat şi un grup de bărbaţi şi de femei care proveneau din familii cu o speranţă de viaţă mare.
Din nou, studiul demonstrează că aceşti bărbaţi şi femei arătau mult mai tineri şi aveau mai puţine riduri, comparativ cu grupul de control care dusese o viaţă obişnuită şi care avea o speranţă de viaţă medie.