Din cuprinsul articolului
Transplantul de celule stem şi terapia celulară au dezvoltat rapid modalităţi foarte eficiente de tratament pentru o gamă vastă de afecţiuni hematologice, imunologice, metabolice şi maligne. Pentru multe afecţiuni, transplantul hematopoietic este un potenţial remediu. Transplantul de celule stem este forma de terapie celulară cea mai bine pusă la punct şi este o piatră de temelie în tratarea unor vaste afecţiuni maligne hematologice.
În ultimii ani recoltarea de celule stem din sângele placentar la naştere a creat un trend ascendent printre zecile de mii de familii care au apelat la serviciile de recoltare şi stocare oferite de băncile de celule stem din România.
Ce este formularul E112?
Potrivit Directivei 2011/24/EU a Parlamentului European din 9 martie 2011, privind accesul cetăţenilor Uniunii Europene la tratamente transfrontaliere, statul roman va deconta parţial servicii medicale oriunde în UE. Conform acestei directive, fiecare cetăţean european îşi poate alege unitatea sanitară de pe teritoriul UE unde vrea să se trateze.
Formularul E112 este formularul care ar putea salva viaţa copiilor sau chiar a dumneavoastră în situaţia în care sunteţi pe o listă de aşteptare interminabilă sau tratamentul este programat prea târziu.
Asigurarea poate acoperi integral tratamentul. În prezent, formularul E112 oferă posibilitatea de a beneficia de servicii medicale în afara ţării la preţul ţării respective. Mai exact, dacă o persoană are nevoie urgentă de transplant de celule stem, iar acest lucru nu se poate realiza în timp util în România, ea poate beneficia de formularul E112 pentru a se trata, de exemplu, în Germania, statul român decontând tratamentul la preţul din Germania. Există totuşi condiţia ca pacientul să prezinte un dosar la Casa de Asigurări de Sănătate, care să cuprindă acceptul medicului curant, un raport medical, avizul şefului de secţie şi aprobarea din partea spitalului din străinătate.
Cum se obţine formularul E 112?
Acest formular se eliberează de casele de asigurări de sănătate în următoarele două situaţii:
- a) persoanele care beneficiază de asigurare de boala în România şi care solicită caselor de asigurări de sănătate unde sunt înscrise că asigurate, transferul reşedinţei lor temporar sau definitiv pe teritoriul altui stat membru UE/SEE;
- b) persoanele care sunt autorizate de către casele de asigurări de sănătate să se deplaseze într-un alt stat membru UE/SEE cu scopul de a primi un tratament medical.