Din cuprinsul articolului
Foarte mulți refugiați care ajung în România au nevoie de ajutor medical de specialitate. Astfel, autoritățile au conceput un sistem de susținere a ucrainenilor, mult mai simplu.
Autoritățile au creat un sistem pentru a ajuta refugiații ucraineni care ne pășesc în fiecare zi granița. Indiferent de problema medicală, autoritățile din România au susținut că ucrainenii vor primii ajutor.
Autoritățile au simplificat procedura prin care refugiații ucraineni pot primi îngrijiri medicale în România. Este vorba de o aplicație pe care furnizorii de servicii medicale o pot accesa direct, fără să mai solicite Casei de Asigurări de Sănătate emiterea unui număr de identificare, ca până acum.
Aplicația este ușor de folosit – precizează președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, Manuel Butiulcă.
„Până acuma generam noi CNP-urile, de ieri generează furnizorii de de servicii medicale, li s-a pus la dispoziție o aplicație pe care ei o pot utiliza și genera un cod unic de înregistrare în baza cărora poţi acorda serviciul. Şi atunci nu mai au nevoie să ne transmită nouă, noi să procesăm şi să transmitem înapoi. Deci, se poate faci imediat de către medici”, explică Manuel Butiulică, potrivit RRA.
Pentru serviciile medicale de urgență nu este necesar un cod unic de înregistrare în sistem, iar pentru un consult la medicul specialist refugiații nu au nevoie de bilet de trimitere
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…