O baie fierbinte îi poate ajuta pe copiii care suferă de autism, contribuind la calmarea simptomelor caracteristice acestei tulburări comportamentale, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani.
Dacă stau în apă fierbinte timp de jumătate de oră, copiii vor deveni mai sociabili şi mai puţin predispuşi la a repeta aceleaşi acţiuni.
Simptomele autismului variază de la un copil la altul, dar, în general, aceştia au dificultăţi în ceea ce priveşte interacţiunea socială, întâmpină probleme de comunicare, simt nevoia unei rutine şi manifestă un comportament repetitiv.
De obicei, pacienţii sunt trataţi prin terapii combinate în care sunt incluse, printre altele, exerciţii comportamentale şi de vorbire.
Deşi medicamentele pot ajuta la controlul unor simptome precum agresiunea şi hiperactivitatea, nu există niciun remediu de vindecare a acestei tulburări comportamentale.
Experimentul cu baia fierbinte a fost inspirat din observaţiile făcute de oamenii de ştiinţă, potrivit cărora la o treime dintre cazurile analizate, simptomele de autism au fost ameliorate când copiii aveau febră.
Pentru a afla mai multe lucruri, cercetătorii americani au cerut unui număr de zece copii să facă baie la temperaturi diferite şi i-a rugat pe părinţi şi pe medici să le analizeze comportamentul.
După ce au stat în apă la o temperatură de 39 de grade Celsius pentru jumătate de oră, s-a putut observa o îmbunătăţire a capacităţii de comunicare şi o reducere a comportamentului repetitiv. În schimb, baia la o temperatură mai scăzută nu a avut niciun efect.
Cercetătorii de la Albert Einstein College of Medicine din New York cercetează în prezent modul în care temperaturile ridicate ajută copiii care suferă de autism.
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…