Ce trebuie să facă femeile care doresc să facă investigații fără bani, chiar dacă medicul lor nu e inclus în acest program?
Femeile între 25 și 64 de ani pot solicita medicului de familie la care sunt înscrise testări gratuite (în speță testul Babeș-Papanicolau) pentru depistarea cancerului de col uterin, boală care omoară în fiecare an mii de românce, fiind principala cauză de mortalitate prin cancer la femei (zilnic, mor șase românce din cauza acestei afecțiuni). Programul din acest an, care are alocat un buget de 13.000.000 de lei, se desfășoară prin 7.000 de medici de familie. Însă, și restul doctorilor de familie pot da trimiteri la analize femeilor asigurate, dacă au suspiciuni legate de un posibil cancer de col.
Care este procedura
„Pentru efectuarea tesului Babeș- Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare și pentru a obține date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare”, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății.
Semnele de alarmă
Cancerul de col uterin presupune apariția la nivelul cervixului (prima parte a uterului care se deschide în vagin, denumit și col uterin) a unor celule care se multiplică necontrolat.
Pentru că de multe ori nu apar simptome, acest tip de cancer poate fi identificat doar prin controale periodice și cu ajutorul testului Babeș-Papanicolau. Dacă boala este într-un stadiu mai avansat se manifestă cu:
l modificări semnificative ale ciclului menstrual sau sângerare vaginală;
l durere în momentul contactului sexual;
l secreție vaginală anormală, în cantitate mare și uneori amestecată cu firișoare fine de sânge.
Ce e de făcut dacă medicul nu e inclus în programul de screening
Sunt însă aproximativ 4.000 de medici de familie care nu sunt incluși în programul derulat de Ministerul Sănătații. „Am refuzat înscrierea, pentru că procedurile sunt prea birocratice”, ne-a mărturisit un medic de familie din sectorul 1, din Capitală. Alți doctori de familie nu știu ca programul să funcționeze încă. „După știința mea, nu s-au alocat încă bani. Eu am făcut cursurile pentru a participa. Însă, dacă am o suspiciune în cazul unei paciente, o pot trimite să faca testul Babeș-Papanicolau fără să plătească. Condiția este să meargă la un laborator medical care să aibă contract cu casa de asigurări de sănătate”, ne-a declarat medicul de familie Cristian Sever Oană, care profesează în București.