Ce văd bebeluşii
La naştere, copiii sunt foarte sensibil la lumina şi nu îşi pot focusa vederea asupra unor obiecte şi nici nu le pot distinge culorile foarte bine. Vederea lor, însă continuă să se dezvolte în primele luni de viaţă.
Până la o lună, bebeluşii îşi pot concentra vederea asupra obiectelor aflate la o distanţă de până la 3 metri. După patru luni, pot vedea destul de clar lucrurile dintr-o camera şi disting o gamă completă de culori şi nuanţe.
Primul control oftalmologic
Experţii recomandă un control oftalmologic la vârsta de şase luni şi o examinare completă a ochilor la trei ani. Problemele de vedere precum miopia şi ambliopia sau ochiul leneş pot fi depistate încă de la această vârstă.
Copilul tău are nevoie de ochelari?
Aproximativ 1 din 4 copii de vârstă şcolară are probleme de vedere, cel mai des fiind prezentă miopia. Experţii recomandă examinarea ochilor înainte de începerea şcolii şi apoi la fiecare doi ani. Întrucât ochii se dezvoltă pe măsură ce copilul creşte, miopia se agravează până la vârstă de aproximativ 20 de ani.
Ce este ,,ochiul leneş”?
Ambliopia sau ochiul leneş afectează trei copii dintr-o sută. Afecţiunea apare atunci când semnalele nervoase dintre creier şi ochi nu funcţionează corespunzător. Cei mai mulţi dintre copii pot fi trataţi cu succes prin aplicarea unui plasture peste ochiul sănătos sau prin alte metode.
Adulţii trebuie să-şi protejeze ochii
Adulţii sănătoşi, mai tineri de 40 de ani, au o vedere destul de bună. Pentru menţinerea sănătăţii ochilor este necesară purtarea de ochelari de soare, echipament de protecţie la muncă şi acasă. De asemenea, se va evita uscarea, oboseala şi suprasolicitarea ochilor prin limitarea timpului petrecut în făţa monitorului sau televizorului.
Ochelarii
Nevoia purtării ochelarilor bifocali în timpul lecturării este un semn clasic al vârstei mijlocii. Afecţiunea poartă denumirea de prezbiopie, este normală şi este rezultatul scăderii flexibilităţii cristalinului ochiului.
Afecţiunile ochilor legate de bătrâneţe
Printre bolile care pot avea efect negativ asupra vederii se numără diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială. Diabetul este o cauza principala a incidentelor de orbire la adulţi, întrucât poate declanşa retinopatie. Hipertensiunea arterială poate provoca pierderea permanentă a vederii, că urmare a afectării vaselor de sânge şi nervilor.
Cataractă şi glaucomul
Sunt boli ale ochilor întâlnite mai ales la persoanele cu vârstă de peste 60 de ani. Cataractă este opacifierea cristalinului ochiului. Totuşi, acesta poate fi îndepărtată şi înlocuită cu o lentilă specială, în timpul unei intervenţii chirurgicale.
Glaucomul este deteriorarea nervului ochiului că rezultat al înaintării în vârstă. Glaucomul este însoţit de tensiune oculară crescută. Tratamentul afecţiunii poate fi atât medicamentos, cât şi chirurgical şi are că scop scăderea tensiunii oculare.
Degenerescenţă maculară legată de vârstă poate fi sau nu tratată, în funcţie de tipul ei. În anumite cazuri poate provoca pierderea parţială a vederii.
Nutriţia şi sănătatea ochilor
Potrivit National Eye Institute, antioxidanţii, vitaminele C şi E, vitaminele B6 şi B12, betacarotenul şi zincul pot împiedică dezvoltarea degenerescenţei maculare şi a cataractei.
Spanacul, brocoli sau alte vegetale care conţin luteină şi zeaxantina, două tipuri de carotenoide previn dezvoltarea cataractei. În plus, luteină şi zeaxantina pot acţiona că nişte ochelari de soare naturali, ajutând la formarea pigmentului macular – un fel de filtru care blochează razele dăunătoare.
Încercaţi să consumaţi aceste alimente de două ori pe zi, spanac la prânz şi brocoli la cină.
Fructele de pădure, portocalele, prunele şi cireşele lupta împotriva afecţiunilor provocate de radicalii liberi. Şi acestea ar trebui consumate de cel puţin două ori pe zi. Mai multe studii au arătat că persoanele care au un nivel redus de antioxidanţi în organism au un risc mai mare de a se alege cu degenerescenţă maculară.
Acizii graşi omega-3, care se găsesc din abundenţă în peştele gras, sunt componenţi-cheie ai celulelor din reţină. Aceştia previn cataractă şi uscarea ochilor