Medicul Vasi Rădulescu a scris pe pagina sa de Facebook care ar trebui să fie măsurile luate de oameni după ce autoritățile au declarat epidemia de gripă.
”A fost declarată epidemia de gripă în România. Ce facem? În primul rând, nu ne isterizăm. Haosul în sănătate nu poate duce la ceva bun. Așteptăm măsurile oficiale, care pot include închiderea școlilor, declararea carantinei în spitale, concentrarea resurselor în zonele cel mai afectate, alte acțiuni luate de profesioniști.
Cum ne protejăm? Ne spălăm riguros pe mâini. Purtăm mască și ea trebuie să acopere gura ȘI nasul. Evităm pe cât posibil spațiile foarte aglomerate. Tușim corect, în braț sau cot sau într-un servețel. Nu în mâna goală! Le atragem atenția celorlalți să procedeze corect, că așa putem face educație medicală. Ne vaccinăm.
Cum știm că e gripă?
Simptomele pornesc brusc, cu febră mare, stare de rău, dureri musculare, cefalee intensă, oboseală generalizată. Tabloul clinic e foarte important. Se poate testa și cu ajutorul unor markere virale.
Cum ne tratăm la nevoie? Un organism imunocompetent se vindecă fără probleme. Odihnă, hidratare, un agent antitermic (paracetamol, ibuprofen), un analgezic, poate un antitusiv, alimente sănătoase, izolare de ceilalți. Gripa poate ține 7-10 zile, uneori chiar mai mult. Zilele 2-10 sunt contagioase, cu maxim la zilele 2-3.
Unde avem grijă maximă? La copiii sub 5 ani și vârstnicii peste 65 de ani. La cei cu boli cronice: pulmonare, hepatice, cardiace, neurologice, autoimune. La simptome tipice – prezentare la medic imediat!
De ce se moare? Din cauza 1) lipsei vaccinării, 2) afecțiunilor preexistente știute sau neștiute, 3) tratamentelor fantasmagorice (băbești, homeopate, uleiuri), 4) lipsei de educație medicală. De multe ori sunt coroborate. Gripa predispune la suprainfecții, complicații, agravarea afecțiunilor cronice.
Reținem: prudență, vaccinare, calm, prevenție, educație medicală, protecție”, conchide medicul Vasi Rădulescu pe pagina domniei sale de Facebook.
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…