Din cuprinsul articolului
Profesorul Vlad Ciurea a explicat în cadrul unui interviu care sunt cele mai importante reguli de care trebuie să ținem cont pentru a ne menține sănătatea mintală.
„Am trecut prin 6 mari încercări până acum în ultimii 2 ani şi jumătate. Prima încercare a fost pandemia, apoi vaccinarea, scumpirea, seceta, războiul şi a șasea arma nucelară.Toate acestea să ştiţi că se implementează, se duc în căpuşorul nostru ca nişte săgeți.
Cum le calmăm? Totuși noi trebuie să le învingem, să ne ținem mintea sănătoasă că de noi depind familiile noastre ca să putem să mergem înainte.
De ce să fim pesimiști? Să mergem mereu înainte, un pas înaintea bolii, un pas înaintea nenorocirilor. Este o vorbă românească: „Cele rele să se spele, cele bune să se adune”, a explicat prof. Vlad Ciurea, neurochirurg în într-o ediție transmisă live de Gândul.ro
Prof. dr. Vlad Ciurea, despre secretul moderației
„Organismul, creierul, puterea noastră românească ne-a împins înainte și am reușit. Generația care vine prinde totul din zbor. Lucrez cu 8 studenți foarte devotați şi prind totul. Avem o generație colosală.
Creierul merge înainte, legăturile se fac mai rapid. Aceste facilitați pe care noi le facem pe tablete pe telefoane ne ajuta cerebral. Totul este să nu fiu dependent de telefon.
Trebuie să mai şi gândesc de aia mai trebuie şi cap. Când ne întreabă cineva ceva nu trebuie să-l deschid pe fratele Google să mă informez.
S-a schimbat gândirea, s-a schimbat motricitatea, vrem să facem mai multe.
De aceea apar acele boli şi celula nervoasă nu mai poate. Să luptăm să nu cadă.
Deci să le facem pe toate mai încet, să deschidem geamul, să bem apă cât mai curată şi să le facem aşa încetișor”, a mai recomandat prof. dr. Vlad Ciurea.
Prof. dr. Vlad Ciurea, despre ceasul biologic şi relaţia minte corp
Legea germană spune 888. 8 ore de lucru, 8 ore de administrație şi 8 ore de odihnă – care nu înseamnă să dorm 8 ore. Eu dorm 6 ore.
Maximul de activitate umană este între 10:00-12:00 şi 16:00-18:00 după amiaza. Trebuie să ne adaptam ritmurilor circadiene.
Celula nervoasă se curăță în timpul somnului”, a mai spus renumitul medic neurochirurg dr. Alexandru Vlad Ciurea.