Din cuprinsul articolului
Modul în care gândim joacă un rol important în compoziția corpului, mai ales când vine vorba despre greutatea corporală. Obiceiurile pozitive, cum ar fi sărbătorirea micilor succese, concentrarea pe autoîncurajare și exersarea concentrării, ar putea ajuta la pierderea în greutate.
„Gestionarea cu succes a greutății poate îmbunătăți viitoarele abordări ale pierderii în greutate”, spune Suzanne Phelan, doctor în științe, profesor de kinesiologie și sănătate publică la Universitatea Politehnică de Stat din California.
Modul pozitiv de gândire se dovedește a fi cel mai eficient
Potrivit ultimelor cercetări, publicată în revista științifică Obesity, a constatat că cei cu o atitudine pozitivă au avut mai multe șanse de a reuși să slăbească, deoarece abordarea lor i-a făcut să revină la obiceiurile lor sănătoase după mici scăpări, cum ar fi mâncatul în exces sau săritul peste o masă.
„Cercetările din cadrul tratamentului cognitiv-comportamental al obezității sugerează că modificarea gândurilor poate îmbunătăți gestionarea greutății”, adaugă Phelan, autorul studiului. „Primul pas este automonitorizarea gândurilor.
Poate fi o provocare la început, dar, în timp, cunoștințele dobândite în urma acestei monitorizări pot sprijini succesul pe termen lung.”
Phelan sugerează să notezi gândurile negative după ce ai mâncat în exces sau după o mică creștere în greutate, pentru a identifica gândurile inexacte sau nefolositoare și pentru a le înlocui cu alternative mai utile.
„În loc să vă gândiți că sunteți un eșec pentru că ați mâncat în exces, gândiți-vă că puteți acționa acum pentru a preveni o nouă creștere în greutate ,” îndeamnă Phelan.
Dieta sănătoasă, cheia pentru a pierde în greutate
Un studiu din 2020 publicat în International Journal of Obesity a constatat că, atunci când participanții s-au concentrat pe beneficiile pentru sănătate ale alegerilor lor alimentare, au ales alimente mai sănătoase și au mâncat porții mai mici.
Aparent, atunci când oamenii se concentrează asupra propriei sănătăți, ei dau dovadă de mai multă stăpânire de sine și autocontrol.
Schimbarea mentalității, au remarcat cercetătorii, i-ar putea ajuta pe cei care sunt supraponderali sau obezi să își atingă obiectivele de pierdere în greutate.
Cum să-ți schimbi mentalitatea
O atitudine pozitivă este deosebit de importantă, deoarece eșecurile și greșelile sunt o parte inevitabilă a încercării de a crea noi obiceiuri alimentare și de exerciții fizice.
Pierderea în greutate este un proces dificil și provocator, dar cu timpul și cu practica lucrurile vor deveni mai ușoare.
Cu toate acestea, pentru persoanele care se află într-o fază emoțională dificilă, poate fi mai dificil să își atingă obiectivul de slăbire.
Primul pas este să identificați și să realizați ceea ce vă preocupă și vă stă în calea efortului dumneavoastră.
Deși nu este nimic greșit în a încerca să vă îmbunătățiți sănătatea și aspectul fizic, dacă imaginea corporală este prea negativă, aceasta vă poate sabota pierderea în greutate și vă poate descuraja să adoptați obiceiuri alimentare sănătoase.
Pentru a depăși acest obstacol, ia-ți câteva zile pentru a-ți supraveghea dialogul interior și acordă atenție la ceea ce îți spui.
Dacă aveți o imagine corporală negativă, veți observa cu siguranță că repetați gânduri depreciative despre corpul dumneavoastră.
Înlocuiți frazele de genul „sunt atât de grasă” cu mesaje încurajatoare precum „corpul meu este puternic” și „sunt suficientă” pentru a vă da imboldul de a continua să încercați.