Categories: Expertul zilei

Cum ne antrenăm creierul. Prof. Ciurea: „Eu îi zic prăjiturica creierului”

Din cuprinsul articolului

Așa cum corpul nostru are nevoie de îngrijire și exerciții fizice pe parcursul vieții, la fel și creierul nostru are nevoie de îngrijire și exerciții fizice – mai ales pe măsură ce îmbătrânim. Ridicarea greutăților ne întărește mușchii, în timp ce întărirea „mușchilor” noștri mentali ne îmbunătățește memoria, atenția, viteza creierului, abilitățile de relaționare, inteligența și navigarea.

Profesorul Vlad Ciurea a explicat la Antena 3 ce putem face pentru a ne antrena creierul în așa fel încât să fim mai liniștiți și echilibrați.

„Orice fel de discuție, orice participare verbală, auditivă, melodie, mișcare, toate stimulează creierul. În clipă în care zaci într-un colț, acolo te găsește Dumnezeu.”, spune neurochirurgul Vlad Ciurea.

„E bine ca tu să te miști. Mișcarea face parte din ființa umană. Avem mișcarea browniană, care este în organism peste tot. Mă mișc și fac orice îmi place mie.

De exemplu mie îmi place un anumit fel de muzică. Îmi pun muzica aceea și imediat renasc. Mă simt foarte bine pe muzica latino. Fiecare cum dorește în acest lucru.

Îmi plac anumite băuturi, puțin acidulate. Nu, nu mă refer la altcool. Puțin acidulate, mă relaxează acest lucru. Deci fiecare cum îi place, dar nimic nu trebuie în cantitate mare.

„Prăjiturica creierului”

Eu îi zic „prăjiturica creierului”. Dacă intervine ceva, un spectacol la operă, la teatru, o mare prăjiturică este. Un tort. Dar nu mă refer la ceva dulce. Este „prăjiturica spirituală” dacă vreți, și e bine să ne-o căutăm.

Să stimulezi mereu creierul, să îi dai ceva nou. Această curiozitate. Avem curiozitatea locului noi. Căutați ceva nou, plăcut. Picătură cu picătură.

Să căutăm mereu compania în jur. Dacă găsim și o piață, este minunat, sau o piață de flori.

Muzica ne face bine la orice. Și când intru în casă, dau drumul la muzică. Toată dimineața nu ascult știri, decât să aflu cum e vremea, atât, și apoi trec numai pe muzică”, a mai spus Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.

Recent Posts

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 minute ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

26 de minute ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

47 de minute ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

o oră ago

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Așa scapi rapid de SIMPTOME

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…

o oră ago

7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori

7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori.…

2 ore ago

Citeste si: