Din cuprinsul articolului
Nu de puține ori oamenii au încercat să caute tot felul de răspunsuri la problemele lor, mai ales când venea vorba de bunăstarea fizică. De-a lungul secolelor, triburile preistorice, apoi civilizațiile mai evoluate au apelat la diverse persoane care dețineau mai multe cunoștințe pentru a trata diverse afecțiuni. Mai întâi au apărut vracii, prezenți și în ziua de azi în diverse culturi din Africa sau America de Sud. Apoi au început să apară oameni care să înțeleagă corpul uman, dând naștere medicinei. Însă, pe lângă medicină tradițională, care în clipa de față cunoaște o dezvoltare fără precedent, s-au dezvoltat o serie de alte tipuri de tratament. Una din civilizațiile cele mai interesate de corpul uman a fost cea chineză. Aici s-a dezvoltat acupunctura, o practică medicală tradițională care datează de mii de ani și care a câștigat recunoaștere globală pentru beneficiile sale în tratarea unei game largi de afecțiuni. Originară din China Antică, acupunctura a evoluat de-a lungul secolelor. După ce a pătruns în Europa a început să călătorească prin diverse alte culturi, rămânând în continuare o tehnică terapeutică eficientă, dar și foarte respectată.
Originea acupuncturii
Cum spuneam în paragraful anterior, acesta practică a luat naștere acum câteva mii de ani, fiind încă destule necunoscute în ceea ce privește dată exactă. Acupunctura este însă o parte integrantă a medicinii tradiționale chineze, iar această se bazează pe conceptul de echilibru și armonie între forțele opuse, numite yin și yang, și pe modul în care energia vitală cunoscută sub numele de Qi (pronunțat „chi”) circulă liber prin corp. Prima mențiune a acupuncturii datează din aproximativ din anul 2600 î.Hr.. Este vorba de un tratat medical chinez numit „Huangdi Neijing” adică “Tratat clasic de medicină al Împăratului Galben”. Conform învățăturilor tradiționale chinezești, există aproximativ 2000 de puncte de acupunctură pe corpul uman, situate de-a lungul unor linii energetice numite meridiane. Aceste puncte corespund organelor și funcțiilor specifice ale corpului, putând fi stimulate pentru a restabili echilibrul energetic, pentru a promova în final vindecarea. Acupunctură a cunoscut momente de intensitate diferită. De obicei, dinastiile Chinei îmbrățișau această practică fără nicio problemă, însă a fost interzisă între anii 1929 și 1958. Apoi Mao i-a redat gloria de altădată. În Europa a fost menționată în documente undeva în secolul XVI, însă abia în secolul XX a început să fie practicată, fiind înființate primele societăți oficiale. Acum există cabinete în toată lumea, inclusiv în țara noastră.
Principiile de bază
Am spus în paragraful anterior că această practică are câteva lucruri fundamentale pe care se bazează. Cele mai importante sunt, cum deja am menționat, Qi și meridianele. Qi-ul este considerat energia vitală care circulă prin corp, care este responsabilă pentru sănătate și bunăstare. Când Qi este într-un dezechilibru, apare boală. Meridianele sunt căile prin care circulă Qi-ului, iar fiecare meridian este asociat cu un anumit organ sau sistem de organe. Avem apoi punctele de acupunctură. Acestea sunt locurile specifice de pe meridianele corpului unde se aplică acele. Stimularea acestor puncte se presupune că restabilește fluxul corect de Qi și, astfel, îmbunătățește sănătatea. În medicină tradițională chineză, sănătatea este văzută că un echilibru între forțele opuse ale yin și yang, care reprezintă un alt principiu extrem de important. Așadar, acupunctura are rolul de a restabili acest echilibru în corp.
Cum funcționează
Nu puține sunt persoanele sceptice care cred că această practică înseamnă multă durere. Desigur, acupunctura implică inserția unor ace subțiri, flexibile în puncte specifice de pe corp. Însă, partea bună este că acest lucru nu este deloc dureros. Se poate simți puțin disconfort, dar nu durere ce nu poate fi suportată. Aceste ace sunt manipulate manual sau prin stimulare electrică pentru a activa sau calmă fluxul de energie Qi în corpul pacientului. Stimularea punctelor de acupunctură poate declanșa eliberarea de substanțe chimice în creier, cum ar fi endorfinele sau serotonină, care au rolul de a reduce durerea, de a îmbunătăți starea de spirit. De asemenea, se crede că acupunctura poate modula activitatea sistemului nervos, precum și a sistemului imunitar pentru a promova vindecarea.
Afecțiuni tratate
Deși multe persoane nu cred, acupunctura este utilizată pentru o varietate de probleme de sănătate. De exemplu, durerea cronică, cum ar fi durerile de spate, durerile de cap, durerile articulare sau musculare se află în topul listei cererilor pacienților. Acupunctura însă poate ajuta și la reducerea nivelului de stres sau la îmbunătățirea stării de spirit. Prin promovarea relaxării, pacienții au observat și o îmbunătățire a calității somnului. Nici problemele digestive, cum ar fi sindromul de intestin iritabil și greața pot fi ameliorate. Apoi avem rezultate în afecțiunile respiratorii, astm, alergii, tratamentul infertilității și în susținerea fertilizării în vitro. Este important să consulți însă un practician în acupunctură calificat, experimentat, pe care îl poți găsi și la o clinica de acupunctura in Bucuresti.
De ce un cabinet acreditat?
Spuneam în primele paragrafe cât este de important să alegem doar locații care funcționează în perfectă legalitate. Acestea îți vor oferi competență, siguranță pentru că ambele sunt atât de necesare. Practicanții acreditați în domeniul acupuncturii au absolvit cursuri de formare adecvate, respectând standardele stricte de practică, dar mai ales de igienă, reducând astfel riscul de complicații, asigurând o practică în condiții de siguranță. Cei care practică acupunctura în aceste cabinete au experiență în aplicarea tehnicilor, oferind tratamente eficiente și personalizate pentru nevoile individuale ale pacienților. Clinicile acreditate pot oferi resurse, precum și informații fiabile despre acupunctură, inclusiv despre beneficiile sau chiar riscurile tratamentului, precum și despre la ce să se aștepte pacientul în timpul sau după ședințele de la cabinet.