Prima zi de școală sau de grădiniță este pentru mulți dintre noi o experiență de care ne amintim cu emoție. Este începutul unei călătorii, un drum pe care putem păși fie cu teamă și neîncredere, fie cu bucurie și entuziam. Despre modalitățile care ne ajută să fim mai relaxați ca părinți și să avem copii fericiți la școală ne-a povestit Dorina Stamate, psiholog la Clinica de Fericire din București.
În fiecare an copiii merg la școală în clasa I sau pentru prima oară la grădiniță. În fiecare an părinții se întreabă cum va fi. Copiii și părinții se luptă cu despărțirea și nu știu cum să-și ia la revederea în fața ușii și în fața unei noi etape din viața lor.
Anxietatea noastră, a părinților, așteptările pe care le avem atât noi, cât și copilul pot crea o stare de disconfort pe care e bine să o combatem pregătindu-ne din timp pentru acest mare pas. Altfel spus, îl putem ajuta pe copil dându-i sarcini. Acesta trebuie încurajat să le ducă la bun sfârșit. Dar, atenție! Trebuie ca cel mic să aibă instrucţiuni cât mai clare şi precise, neuitând ca la final să apreciem pozitiv îndeplinirea lor. Autonomia dobândită va fi pentru cel mic o resursă extraordinară, ne-a explicat psihologul.
Aceasta mai spune și că rutina este extrem de importantă în situații noi. Explicația este aceea că acțiunile și comportamentele cunoscute ne transmit un mesaj de siguranță și ne ajută să facem față mai bine provocărilor.
Iată cum îți poți ajuta copilul la începutul anului școlar:
- Totodată, trebuie să avem grijă la perioada de somn. Orele de odihnă ale celui mic este esențiale. Rutina somnului fiind importantă pentru buna dezvoltare a școlarului.
- Familiarizează-l pe viitorul școlar cu școala. Fă o vizită la școală și prezintă-i clasa unde va învăța. De asemenea, arată-i unde este baia, curtea școlii. Întâlniți-vă cu doamna învățătoare și lasă –l să interacționeze cu aceasta. Astfel, mediul școlar devine mai predictibil și scade nivelul de anxietate.
- Imediat ce se stabilește orarul, mergi cu cel mic la cumpărături. Alege-ți împreună ghiozdanul, cărțile, caietele, stiloul, tot ce are nevoie. Va fi un moment de bucurie și încredere atunci când își va alege singur ghiozdanul, caietele și penarul.
- În primele săptămâni de școală, fă-ți un obicei din a întreba copilul ce îngrijorări are față e colegi, față de școală. Amintește-i copilului experiențele plăcute pe care le-a trăit în grădiniță sau în alte grupuri sociale, în care el a fost implicat. Încearcă să faci o trecere cât mai ușoară la noul context și reamintește-i care sunt resursele personale pe care le are.
- Îl poți încuraja povestindu-i cum a fost pentru noi prima zi de școală. Reține: autodezvăluirea îl va încuraja să vorbească deschis despre ceea ce simte. Poți să fii și tu vulnerabilă. Povestește-i despre emoțiile pe care acum mulți ani și tu le-ai avut și mai ales spune-i cum ai trecut peste ele. Spune-i despre ce mult îți plăceau prietenii și colegii pe care i-ai avut în acea perioadă.
- Vorbește-i despre școală cât de frumos poți. Povestește-i întâmplări amuzante din viața ta de școlar. Copilul trebuie să fie nerăbdător să înceapă școala, trebuie să meargă la școală cu plăcere și să învețe de drag. Nu folosi expresii de genul: “Lasă că începe școala și vezi tu atunci!”
Și nu uita: călătoria a început, asigură-l că vei fi alături de el în orice situație și reamintește-i cât de multe resurse se afla în interiorul său, ne-a mai spus psihologul Dorina Stamate.