Cum îţi poţi schimba medicul de familie la care eşti înscris. Ce acte sunt necesare

O persoană asigurată are libertatea de a-şi alege medicul de familie şi, de cele mai multe ori, această alegere ţine cont de criteriul proximităţii, adică cât de aproape este doctorul respectiv de domiciliu sau de locul de muncă. De asemenea, un alt criteriu vizează accesibilitatea şi profesionalismul medicului, felul în care ştie să comunice cu pacienţii aflaţi pe lista sa.

Din diverse motive, uneori este nevoie de schimbarea medicului de familie, iar procedura în sine poate  să fie una de durată. În primul rând, este important să aflaţi dacă medicul respectiv este în contract cu casa de asigurări pentru a beneficia de bilete de trimitere la alţi doctori specialişti, reţete compensate şi, evident, consultaţii gratuite, decontate de CNAS.

Cum se realizează transferul

În primul rând, trebuie să adresaţi o cerere către noul medic de familie şi să-i prezentaţi acestuia documente care să ateste că sunteţi asigurat în sistemul de sănătate şi că sunteţi cu plata asigurărilor la zi.

Mai departe, noul medic de familie trebuie să aprobe înregistrarea noului pacient, în baza documentelor prezentate. Apoi, noul medic de familie are la dispoziţie 15 zile lucrătoare pentru a înştiinţa atât vechiul medic de familie, cât şi casa de asigurări de sănătate de schimbarea efectuată, potrivit observatornews.ro. Înștiințarea se face în scris (prin poştă, e-mail, fax), în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la primirea cererii.

Pentru persoanele care nu au card sau li se va emite card național duplicat, precum și pentru copiii cu vârsta între 0-18 ani, schimbarea medicului de familie se face doar pe baza cererii de înscriere prin transfer.

La rândul său, medicul de familie de la care pleacă pacientul are obligația să transmită fișa medicală a acestuia în copie certificată (prin poștă, e-mail, fax sau prin asigurat) medicului primitor, în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitare. Cabinetul medical de la care pleacă pacientul va păstra originalul fișei sale medicale.

Ce acte sunt necesare

Înscrirea la medicul de familie se face printr-o cerere, o copie a actului de identitate şi un document justificativ al plăţii CAS dacă este cazul. Cardul de sanatate este important pentru persoanele eligibile deoarece fără el serviciile medicale nu pot fi validate în sistemul asigurărilor de sănătate.

Schimbarea medicului de familie se realizează printr-o cerere de transfer către noul medic. Dacă medicul la care doriţi să vă înscrieţi este din alt judeţ decât cel în care lucraţi/locuiţi, atunci va trebui:

  1. să comunicaţi angajatorului dvs. sau instituţiei care vă plăteţte asigurarea de sănătate să transmită lista nominală casei judeţene de asigurări de sănătate în care se află cabinetul medicului pe care l-aţi ales;
  2. să prezentaţi medicului la care vă înscrieţi o copie după ordinul de plată sau după un document din care să reiasă că plata contribuţiei dumneavoastră se face către casa de asigurări din judeţul respectiv.

Nici un asigurat nu are dreptul să figureze simultan pe listele a doi sau mai mulţi medici de aceeaşi specialitate (medic de familie sau stomatolog). În caz contrar, nu veţi mai beneficia de nici unul din drepturile asiguratului, prevazute în Legea asigurărilor de sănătate.

Este important de menţionat că schimbarea medicului de familie nu se poate face decât după cel puţin 6 luni de la ultima înscriere, aminteşte colegiulpacientilor.org.

Situaţii excepţionale pentru schimbarea mai rapidă a medicului

Legal, există și situații în care se pot face excepții de la regula celor 6 luni necesare pentru înscrierea la un alt medic de familie.

-decesul medicului de familie la care sunteți înscris
-dacă acesta nu se mai află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate sau contractul este suspendat
-a fost preluat praxisul medicului de familie pe lista căruia vă aflați înscriși (cabinetul, pacienții și contractele în derulare au fost transferate către alt medic)
-vă schimbați domiciliul dintr-o localitate în alta
-asiguratul se află în arest preventiv sau execută o pedeapsă privativă de libertate, la încetarea arestului preventiv al asiguratului şi/sau înlocuirea acestuia cu arest la domiciliu sau control judiciar, precum şi la încetarea pedepsei privative de libertate a asiguratului.

Pentru situațiile de urgență vă puteți prezenta la orice medic, din orice unitate medicală, fară nici un fel de trimitere și fară nici un alt document justificativ pentru plata contribuţiei la asigurările de sănătate. Totuși, potrivit legii, dacă se poate, e recomandabil că mai întâi să vă adresați (direct sau telefonic) medicului familie.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: