Din cuprinsul articolului
Specialistul în consultanță spirituală, Andrei Diaconu, a explicat ce trebuie să facem pentru a îndepărta karma de neam.
În fiecare familie se află câte un suflet bătrân, mai înțelept, mai evoluat, care va prelua responsabilitatea familiei sale pe umerii săi. La un nivel spiritual acest suflet va “purta” poverile familiei prezente, dar și pe ale membrilor care nu mai sunt în plan fizic și care nu au reușit în timpul vieții să își vindece propria karma sau poverile pe care le-au moștenit la rândul lor de la înaintași. Așadar, fiecare familie își are “izbăvitorul” ei, cel care într-un alt plan va fi privit ca un lider spiritual al grupului. Aceste suflete generoase și frumoase au un nivel de conștientizare foarte înalt și de-a lungul vieții lor vor încerca să crească atât propria vibrație, cât și pe cea a familiei lor.
Pentru a reuși să ne eliberăm de karma de neam, Andrei Diaconu ne învață ce trebuie să facem. Deși pare simplu, semnificația acestui ritual ne va ajuta atât pe noi, cât și pe generațiile următoare.
Ce trebuie să scriem pe pomelnic pentru a ne elibera de karma de neam?
Cei care vor să scape de karma de neam, ar fi bine să scrie pe pomelnicul pe care îl lăsă la biserică următoarele cuvinte: ”Să îi ierte Dumnezeu păcatele moşilor şi strămoşilor mei ştiuţi şi neştiuţi”.
”Întotdeauna e foarte important să faci lucrul acesta, pentru că aici intervine exact conceptul de karmă de neam. Tu nu ştii dacă bunicul tău, străbunicul, stră-strănunicul tău a omorât pe cineva sau nu. Dar tu, trimiţiând prin acel pomelnic energie înspre acel lucru, acea karmă se minimizează.
Avem o modalitate foarte uşoară de a-ţi curăţa karma ta şi karma de neam. Trebuie să îţi imaginezi de fapt, că coraborezi cumva toate karmele: de neam, personală, de ţară. Ţi le imaginezi ca fiind un balon, norişor foarte mare negru. Poţi trimite lumină către el în fiecare zi, dar şi ea trebuie dozată, maxim 5 minute, pentru că, altfel, poţi deranja ceva din trecut şi te loveşte.
Andrei Diaconescu: „Karma se plăteşte!”
De asemenea un alt lucru care ajută este să cumperi 9 lumânări negre, sau pastile de culoare neagră sau închisă, le pui în formă de cruce şi efectiv iei norişorul acela, îl muţi deasupra acelor lumări. Intenţia pe care o pui este aceea ca, karma ta neam, karma ta personală să fie arsă. Karma se plăteşte în principal, de aia spui tu că unii suferă. Nu există o variantă foarte simplă în care să scot cardul şi să dau prin POS şi să zic, uite, mai plătesc puţin din karmă. Putem plăti prin fapte bune, putem plăti cu gândire bună, cu lucruri foarte simple care ne sunt la îndemână în fiecare zi”, a spus Andrei Diaconescu, specialist în consultanță spirituală.
„Blestemul de neam vine din generație în generație”
„Dacă tu nu ai făcut păcate fără de iertare, înseamnă clar, că este o încărcătură karmică foarte mare, sau un blestem de neam pe care îl ai. Blestemul de neam vine din generație în generație. Întotdeauna, copiii noștri plătesc pentru ceea ce am făcut noi, la fel cum noi plătim pentru ceea ce au făcut părinții noștri”, a adăugat Andrei Diaconu în interviul emisiunii Voi cu Voicu.
Cum trebuie să punem pomelnicul de curățare de karma?
„Când conștientizăm că trebuie să facem ceva ca să schimbăm ceva la noi, acela este punctul declanșator de a schimba ceva în viața noastră. Binele ni-l facem noi singuri, în fiecare zi. Tot ce facem aici în această viață este pentru ca viața noastră de dincolo să fie bună.
Când ai făcut ceva în trecut trebuie să conștientizezi și să-ți ceri iertare. Eu le spun oamenilor să meargă și să pună:
– 40 de pomelnice pentru 40 de zile la 3 biserici/mănăstiri diferite, nu contează unde. Și să scrii doar numele tău. Eu vă sfătuiesc să mergeți o dată pe an și să pomeniți pentru tot anul. Ar fi o metodă care ne ajută destul de mult.”