Din cuprinsul articolului
Multe persoane consideră că avem potențialul de a ne contura viața în cel mai mic detaliu, de la imaginație până la materializare. Legea Atracției se bazează pe acest principiu, fiind una dintre cele mai cunoscute metode prin care poț reuși să îndeplinești orice dorință.
La baza legii se află gândurile pozitive și încrederea în propriile puteri. Adesea, deși ne dorim foarte mult anumite lucruri, nu avem o abordare pozitivă asupra materializării lor în planul fizic. Ne putem astfel sabota propriile dorințe și planuri, dacă nu avem încredere 100% că le vom putea îndeplini.
Un alt secret este să fii specific. Universul are tendința să asculte exact ceea ce îi spui. De aceea, este important să ai în minte o imagine clară atunci când ceri un anumit lucru. În caz contrar, s-ar putea să fii surprins că ceea ce ai primit nu se ridica întocmai la așteptările tale.
O altă metodă eficientă este aceea de a fi muncitor. Sigur, Universul te susține și îți oferă cele mai bune oportunități pentru a trăi viața pe care ți-o imaginezi. Cu toate acestea, depinde numai de tine dacă accepți provocările și oportunitățile. Acțiunea este una dintre cele mai importante principii ale Legii Atracției.
Legea Atracției și îndeplinirea dorințelor
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, explică la Antena 3 cum ne putem schimba viața actuală folosind această metodă. Descoperind secretele Legii Atracției îți poți îndeplini orice dorință.
„Problema este că în momentul în care ne punem o dorință, dacă avem cea mai mică îndoială, nu se va îndeplini. Dacă eu vreau să mă transform acum într-o milionară și spun ‘vreau eu, dar…’ este îndoiala mea.
Aici intervine Legea atracției. Spune cineva ‘Mi-am găsit un soț așa cum mi-am dorit’, pentru că ea și-a contutat, și-a creionat partenerul, cum să arate, cum să fie și Legea atracției i-a adus în viața ei o persoană așa cum și-a dorit”, dezvăluie Lidia Fecioru.