Cum îți dai seama dacă o aluniță e cancerigenă

Aluniță cancerigenă. Detectarea precoce a cancerului de piele poate fi un pas salvator, mai ales în cazul unor forme extrem de periculoase, cum ar fi melanomul şi carcinomul cu celule scuamoase.

Dr. Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, spune că primele semne ale acestei afecţiuni pot fi depistate în stadiu incipient chiar şi de către pacient, la domiciliu, prin monitorizarea în mod regulat a aluniţelor şi observarea unor neregularităţi care indică potenţial cancerigen.

În ciuda faptului că fiecare persoană are cel puţin o aluniţă (nev), puţini dintre noi ştiu să distingă un nev sănătos de unul care are potenţialul de a se transforma în cancer de piele. Acesta este motivul pentru care medicii dermatologi recomandă să acordăm o atenţie deosebită aluniţelor şi să le examinăm periodic (de preferat lunar) pentru a descoperi din timp semnale ale unor boli extrem de grave.

Depistarea aluniţelor cu potenţial cancerigen

O bună informare cu privire la caracteristicile aluniţelor periculoase, precum şi monitorizarea lor periodică acasă pot ajuta la identificarea nevilor cu potenţial cancerigen  într-un stadiu incipient, în care ar putea fi trataţi prin simplă excizie.

“Deşi melanomul apare cel mai adesea pe cele mai expuse la soare părţi ale corpului (de obicei pe picioarele la femei şi pe piept şi spate la bărbaţi), această boală se poate dezvolta oriunde – chiar şi pe scalp, fapt pentru care este foarte important ca verificarea pielii să fie amănunţită. Trebuie să verificăm cu atenţie întregul corp, inclusiv degetele de la picioare şi tălpile”, recomandă specialistul dermatolog.

Este ideal şi recomandat ca aluniţele asupra cărora avem dubii să fie examinate de către dermatolog. În cazul în care există multe aluniţe, dificil de monitorizat, care au nevoie de o urmărire foarte atentă şi minuţioasă, soluţia ideală este cartografierea lor sau “molemapping”, o procedură care trebuie realizată în cabinetul dermatologic.

Regula ABCDE

Leziunile cutanate asociate cu melanomul au anumite caracteristici denumite “ABCDE”, care pot fi uşor de indentificat de la o verificare la alta a pielii:

Asimetrie – dacă o jumătate din aluniţă este diferită în mărime sau formă în comparaţie cealaltă jumătate. Pentru a vedea dacă o aluniţă este asimetrică folosiţi o riglă opacă şi acoperiţi jumătate din aluniţă, iar ulterior comparaţi-o cu cealaltă jumătate. Dacă există diferenţe, înseamnă că aluniţa este asimetrică;

B (border) – dacă marginea aluniţei este neregulată;

Culoare – poate fi un semn al unei boli de piele; dacă există multe culori pe o aluniţă, atunci aceasta ar trebui prezentată unui medic dermatolog de urgenţă;

Diametru – aluniţele care cresc într-o perioadă scurtă de timp la adulţi pot reprezenta activitate atipică şi chiar malignă;

Evoluţie – aluniţele care îşi schimbă structura reprezintă un semnal de alarmă. Pont: atenţie mare şi la aluniţele plane, nu doar la cele care devin palpabile;

Aluniţele care sângerează frecvent şi nu se vindecă uşor, la fel ca şi aluniţele nou apărute la persoanele adulte, în special dacă au o formă, culoare, structură diferită de celelalte, reprezintă motive serioase de prezentare la medicul dermatolog pentru un control de specialitate.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

12 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

43 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: